Nu a existat vreo ieşire a politicienilor în teritoriu, vreo blocare în subteran, vreo vizită la Roşia Montană ori vreun protest spontan sau organizat pe tema exploatării aurului de către Roşia Montana Gold Corporation (RMGC), ca să nu apară în prim plan o echipă de mineri, în combinezoane regulamentare, cu căşti albe sau galbene pe cap şi cu „lămpaşe” cu spot la beretă.

Vreo 40 de oameni, zdraveni şi cam tăcuţi, dovedind aplomb când e rost de scandat lozinci mobilizatoare, de genul: „România, nu uita, mineritu-i şansa ta!”.

Curioşi să aflăm despre ce e vorba, şi cum au apărut ei într-o zonă rămasă fără minerit, ne-am deplasat la Roşia Montană, exact în ziua în care parte din Comisia parlamentară specială pentru proiectul minier RMGC plecase şi ea în Apuseni, ca să cântărească argumentele pro şi contra, în cunoştinţă de cauză.

Două schimburi de 40 de oameni

Cei 40 de ortaci constituie, numeric, unul din cele două schimburi ale echipei care mai lucrează în minerit, la această oră, în Roşia Montană. Echipa numără, în întregime, aproximativ 80 de oameni, cu toţii făcând parte din departamentul de securizare, întreţinere şi conservare a minei Cătălina-Monuleşti, „piesă” de patrimoniu a zonei, care „însumează 350 metri de galerie romană în curs de cercetare arheologică, în perspectiva amenajării ei turistice”. Aşa scrie pe un banner mare, umflat de vânt şi arcuit triumfal peste strada principală, chiar în coasta intrării.

Tot ei sunt cei care s-au blocat în subteran, în galeria turistică, la refacerea căreia lucrează, cerându-i premierului Ponta să “zboare”, de-ndată, la Roşia Montană; aceiaşi care l-au determinat pe Traian Băsescu să afirme că “blocajul” e spectacol, oamenii protestând “într-o galerie de muzeu”.

Iar dacă acolo, în viitorul muzeu, oamenii au pus umărul, de vreo trei ani încoace, la decolmatarea galeriilor, l