Mesajul a fost trimis. Multumesc!

însemnări

Publicat in Romania Literara, vineri 26 aprilie 2013 ·

Acuma să te văd, îmi spun cu un soi de satisfacţie rea, de parcă aş descoperi că nu-mi sunt chiar aşa de prieten, că-mi sunt şi cam duşman. Am primit o sarcină care îmi întrece cu mult măsura, de care nu mă simt în stare, şi anume deloc, deloc, şi de care totuşi am să mă achit. De ce am să mă achit? Pentru că aşa-s făcut şi, în general, pentru că nu se poate altfel, de vreme ce am promis. Şi de ce am promis? Cum, de ce!? De tâmpit!

„-Scoală, bre! Că ai de lucru. Ieri, nu, alaltăieri, nu… -Ştii ce? Mai las-o baltă! Dă-mi pace să mă-ntorc pe partea ailaltă…” Solilocviu matinal.

Mă întreabă o fetiţă înzestrată cu microfon cum mă simt aşa, celebru. Celebru?, am tresărit şi, după ce m-am gândit bine un sfert de secundă, am răspuns că poate, deşi nu e sigur, sunt celebru printre prietenii mei. În familie, nu cred (şi nici nu mi-aş dori). Iar prieteni nu prea mai am.

O vorbă incomodă a lui Lucian Raicu: „Grosolănia e totdeauna preferabilă moftului.” Iar eu – ce naiba scriu! „Eşti prea vesel pentru situaţia dumitale”, vorbă a aceluiaşi, adresată nu ţin minte cui, îmi place mai mult.

Iar ai slăbit, mi se spune. Aşa e. De mult nu mai am de unde şi totuşi mai găsesc.

Două seri plăcute, cu un Ţepe neschimbat, adică firesc şi reconfortant. Iar omologul lui vienez ne trimite salutări de pe marele zid al noii mari (mari de tot!) puteri.

Sîntem năuci de fierbinţeală, curg apele pe noi. De la Letzebuerg, Corina: „Nu mai ajung şi eu odată acolo, că aici tremurăm de frig!” Ca să vezi…

Aflu cu stupoare că la un festival din Franţa se vor aduna o sută de poeţi. Aceştia ar trebui primiţi în ordinul benedictin. O sută de poeţi cu o sută de cititori.

Dostoievski scrie că Parisul se defineşte prin strădania oamenilor de a se crede fericiţi. Astăzi, am spune acelaşi lucru despre Statele Unite.

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 29 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Baschet: Deces al unui sportiv după ce s-a prăbuşit pe teren la un meci din Jersey

News.ro acum 3 ore
Un baschetbalist a murit după ce s-a prăbuşit în timpul unui meci între Jersey şi Guernsey, relatează bbc.com. Guillaume Hoareau, de la Jersey, a făcut stop cardiac în al treilea sfert al meciului de la Fort Regent din St Helier, sâmbătă, a confirma

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°