O dată cu anunţul prezidenţial în legătură cu intrarea noastră în recesiune, liniştea şi tristeţea s-au lăsat peste întreaga naţie, care acum nu face altceva decât să-şi pună mintea la contribuţie în legătură cu poziţia în care vom aştepta „vârful” de criză de prin octombrie - taman înaintea alegerilor prezidenţiale.
S-a făcut linişte şi în privinţa acordului de împrumut cu FMI-ul, iar inginerul Pogea a avut prilejul să ricaneze la adversari: ce-aţi găsit pe site-ul FMI, din ceea ce nu ştiaţi? N-am găsit nimic. Ce nu trebuie să fie acolo, nu e.
Profitând de acalmie, aş vrea să vorbim puţin şi despre modul în care e receptat, în special de mass media vorbită şi văzută programul guvernamental „Prima casă”. Televiziunile îşi continuă neclintite programul populist de autocompătimire şi de compătimire a „bietului cetăţean”. „Fătucile” cu microfonul în mână nu pregetă să întrebe, cu schepsis, pe stradă: nu-i aşa că nu aveţi ce face cu 60.000 de euro? Şi, bineînţeles, cetăţeanul răspunde afirmativ. Apoi, din studio, curg comentariile altor fătuci competente: cu 60.000 de euro nu poţi să-ţi faci decât o garsonieră sau un apartament de două camere! Şi unde: prin cartierele mărginaşe, nicidecum prin centru! Şi mai trebuie să ai şi venituri de vreo 600 - 700 de euro pe lună, că altfel n-ai de unde plăti rata. Başca faptul că trebuie să vii cu un avans de 5%! Ce te faci dacă apartamentul costă mai mult de 60.000 de euro? De unde iei diferenţa? Cu ce dobânzi?
Într-adevăr, probleme insolubile! Numai că cine comentează iniţiativa guvernamentală în acest fel dă dovadă de ignoranţă şi stupiditate. „Prima casă” nu e un program social, de ajutorare a celor defavorizaţi. Aceştia vor continua să stea pe unde apucă, fără a deveni musai proprietari. Ca şi programul ANL - care a fost o altă treabă bună, deturnată însă de competiţia politică - „Prima casă” este un program p