Mesajul a fost trimis. Multumesc!

America a devenit prea europeană. Şi nu e bine

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Administraţia Obama şi Rezerva Federală (Fed) vor să repare economia SUA cheltuind mai mulţi bani. Dacă însă o astfel de abordare ar putea să funcţioneze în Europa, în SUA ea este riscantă, pentru americani fiind mai bine să recurgă la valorile lor tradiţionale precum bizuirea pe propriile puteri şi statul minimal, scrie Der Spiegel, citat de Agerpres.

Secolul XX a fost fără nicio îndoială epoca Americii, SUA ajungând rapid de la practic zero la statutul de ţara cea mai puternică din punct de vedere economic şi politic a lumii. Criza financiară şi recesiunea care a urmat au făcut însă să apară semne de întrebare legat de viitorul său. America a ajuns pe culmi printr-o credinţă nestrămutată în capacitatea individului, idei, curaj, voinţă şi bizuire pe propriile resurse, visul american promiţând oricui şansa unei mobilităţi în sus, de la sărăcie la bogăţie, de la minimum la milioane. Urmărirea fericirii de către individ era considerată piatra de temelie a bunăstării sociale, mai degrabă decât un stat binevoitor, care are grijă de supuşii săi şi cu atât mai puţin statul bunăstare, care creează o reţea de siguranţă socială pentru cetăţeni.

În sistemul american, fiecare era responsabil pentru el şi nimeni nu putea conta pe asistenţă de la guvern. Pentru mulţi însă, criza financiară a transformat visul american într-un coşmar, în condiţiile în care deseori familiile americane sunt înglodate de datorii, contractate în timpuri mai bune, pentru automobile, mobilă, electronice şi universitate, ca să nu mai vorbim de datoriile ipotecare.

Datele economice indică o încetinire considerabilă a redresării economice în SUA, rata şomajului rămânând ridicată, la 9,5 procente, o rată care ar putea fi dublă datorită multor americani cu slujbe part-time şi a milioanelor de persoane din închisorile ţării. Deosebit de îngrijorător este fenomenul şomajului pe termen lung,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 13 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 22 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 13 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 28 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite

Mediafax acum 11 minute
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul să nu ameninţe Rusia în contextul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a vorbit din nou despre o conflagraţie nucleară la parada militară anuală de la Moscova care marchează victoria în cel

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°