Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ne aşteaptă un weekend torid, dar şi ploi

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 · ·

În weekend va fi caniculă în toată partea de sud a ţării, în timp ce jumătatea de nord este traversată de la vest spre est de un front atmosferic rece.

Acesta aduce vreme instabilă, cu descărcări electrice şi ploi torenţiale, care pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat. De aceea, s-a emis o avertizare de ploi şi vijelii valabilă până luni la ora 18.00. Temperaturile maxime nu vor depăşi 27 de grade Celsius în aceste zone (centrul, nordul şi sud-vestul ţării).

Sudul va fi cuprins de caniculă pe întreaga perioadă a weekendului, cu temperaturi maxime de 38 şi chiar 39 de grade Celsius, cele mai ridicate din anul acesta. În plus, partea de sud se va confrunta şi cu depăşirea pragului critic al indicelului de confort termic şi al celui de radiaţii ultraviolete. În aceste condiţii, medicii îi sfătuiesc pe locuitorii din aceste zone să evite soarele, să se hidrateze cât mai mult şi să-şi protejeze nu numai pielea, ci şi ochii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât după o săptămână de călduri excesive, oamenii sunt epuizaţi şi fac faţă mai greu situaţiei.

Românii, topiţi de căldură

Vineri, toată ţara s-a chinuit din cauza temperaturilor care au depăşit 35 de grade Celsius în mai multe oraşe. Maximele s-au atins la Drobeta Turnu Severin - 37 de grade. În Capitală, meteorologii au înregistrat doar 34 de grade Celsius la Fundulea, însă bucureştenilor li s-a părut c-au avut parte de cea mai arzătoare zi de până acum. Pentru a-şi proteja capul de razele necruţătoare, mulţi au apelat la ziare, umbrele de ploaie sau chiar poşete.

Canicula a transformat şi Clujul într-un veritabil cuptor. Fântâna arteziană din Piaţa Unirii a fost, la orele amiezii, luată cu asalt nu doar de copiii dornici de joacă printre jeturile de apă, ci şi de oameni în toată firea, topiţi de cele 33 de grade Celsius.

Profesor leșinat în timp ce corecta lucrări

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°