Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei mutări în câteva ore! EXCLUSIV: Rapid şi-a luat fundaş dreapta! Martac a fost împrumutat pentru un an!

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 iulie 2013 ·

Ore intense în Giuleşti, acolo unde oficialii au reuşit să transfere trei jucători într-un timp record. După Raul Costin şi Alexandru Grigoraş, giuleştenii au obţinut împrumutul lui Mădălin Martac.

Unul dintre tinerii care au impresionat la trialurile Rapidului din ultima vreme a fost fundaşul dreapta Mădălin Martac, considerat în sezonul trecut de Liga a II-a drept unul dintre cei mai buni pe postul lui. Tânărul jucător de 22 de ani a ajuns azi la un acord cu gruparea din Giuleşti pentru împrumutul său pentru acest sezon de la Oţelul Larissa, echipa care deţine dreptul de proprietate asupra sa.

Vă reamintim că Martac a fost în centrul unui scandal între gruparea prahoveană şi Corona Braşov, acolo unde a jucat în sezonul trecut sub formă de împrumut. Miza scandalului a fost datoria pe care o avea de achitat nou promovata în Liga I pentru împrumutul lui Martac şi George Ştefan. Dacă cele două părţi au căzut iniţial la un acord pentru eşalonarea datoriei de 80.000 de euro, astfel încât Corona să nu aibă probleme cu licenţa, se pare că situaţia nu a fost rezolvată nici acum.

Martac a părăsit Corona în urmă cu o mai bine de o săptămână, după ce gruparea braşoveană a anunţat că nu a ajuns la un acord cu Oţelul Larissa pentru păstrarea sa şi în sezonul 2013-2014.

Cotat la 300.000 de euro pe siteul Transfermarkt, Martac a jucat în sezonul trecut în 21 de meciuri, marcând un gol pentru Corona

Ore intense în Giuleşti, acolo unde oficialii au reuşit să transfere trei jucători într-un timp record. După Raul Costin şi Alexandru Grigoraş, giuleştenii au obţinut împrumutul lui Mădălin Martac.

Unul dintre tinerii care au impresionat la trialurile Rapidului din ultima vreme a fost fundaşul dreapta Mădălin Martac, considerat în sezonul trecut de Liga a II-a drept unul dintre cei mai buni pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°