Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plagiatul lui Ponta. Universitatea amână verdictul, CNE a luat o decizie, dar o ține ascunsă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 iulie 2012 · ·

Senatul Universității din București și Consiliul Național de Etică dau astăzi verdictul final în cazul lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta. Răspunsul celor două foruri va fi, cel mai probabil, contradictoriu: Universitatea va confirma plagiatul, Consiliul Național de Etică (CNE) îl va infirma. Sursa: Codrin Prisecaru

Atât la sediul CNE, cât și la universitate, ședințele au început în această dimineață, și, practic, ceea ce trebuie să facă cele două organisme este validarea rapoartelor făcute de specialiștii fiecăreia dintre ele.

RĂMÂI PE EVZ PENTRU A VEDEA CELE DOUĂ DECIZII

UPDATE 18.38: Ședința CNE s-a încheiat cu câteva minute în urmă, s-a luat decizia finală, însă aceasta nu va fi făcută publică decât după ce primește avizul direcției juridice a Ministerului Educației. Raportul va ajunge la minister în aceasă seară sau, cel târziu, mâine dimineață. Purtătorul de cuvânt Gabriela Catană a pecizat că nu există un termen limită până la care ministerul trebuie să dea avizul. Direcția juridică nu are dreptul să modifice raportul, însă îl poate trimite înapoi la CNE în cazul în care constată că a fost greșit întocmit. Decizia va fi făcută publică de CNE imediat după ce raportul va fi avizat de minister.

Gabriela Catană a mai spus că regulamentul îi interzice să spună care sunt concluziile raportului. Verdictul este însă ușor de intuit, ținând cont de faptul că a fost dat pe baza unei analize făcute de o comisie a CNE, despre care se știe deja că a decis că lucrarea premierului nu reprezintă un plagiat.

UPDATE 15.40: Doi membri ai CNE au părăsit ședința în jurul orei 15.30, chiar dacă discuțiile nu s-au finalizat încă. Este vorba despre Horia Iovu (profesor la Politehnica București) și Paul Dobrescu (profesor la SNSPA). Teoretic, în acest moment, la discuții participă toți ceilalți membri ai CNE, respectiv: Virgil Muraru (vicepreşedin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°