Printre ecourile recenziei de vinerea trecută, unde inventariam otrăvirile, de capitările, execuţiile şi asasinatele puse la cale de boierimea valahă şi moldavă (cu sau fără sprijin turcesc, muscălesc, vienez sau leşesc) şi care au curmat viaţa a peste douăzeci de domnitori din medievalitatea românească, am găsit şi reproşul unui istoric, dl Stan Stoica. Sursa: Sorin Antonescu

Dincolo de vorbele bune, Domnia Sa mă soma să corectez asasinarea lui Mihai Viteazul, care n-a fost „omorât de secui”, cum greşit am reţinut eu (execuţia respectivă i-a fost rezervată lui Andrei Bathory) ci de oamenii generalului Basta, cu acceptul Curţii vieneze.

Intrând numaidecât în corespondenţă cu dl Stan Stoica am avut realmente o revelaţie. Mai întâi am citit cu nesaţ din doască-n doască „Dicţionarul biografic de istorie a României”, coordonat de dumnealui la aceeaşi editură Meronia. Vreo şase sute de personalităţi, Stan Stoica semnând articole excelând prin sobrietate şi obiectivitate despre cele mai controversate, delicate, fierbinţi ori sulfuroase zone ale istoriei românilor, de la familia regală, familia Brătienilor, Al. Ioan Cuza, legionari, Marghiloman, Argetoianu, Iorga şi mareşalul Ion Antonescu, până la Iuliu Maniu, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Corneliu Coposu şi toată elita politică de după 1989.

Avem în sfârşit istorici care refuză orice amprentare doctrinară, nostalgică ori sentimental-pătimaşă, care nu citesc faptele prin grilă socialistă, monarhistă sau republicană, ţărănistă sau liberală, legionaroidă sau antonesciană, ci pun cu eficientă răceală fiecare eveniment în rama epocii lui, în context european, cu circumstanţele atenuante alături de cele agravante.

Aşa afli din acest dicţionar cum a reuşit generalul Aurel Aldea să repatrieze din Basarabia 13.750 de persoane şi tot materialul rulant, cum urma Moldova să fie împăr