Asociația Piticot și elevii de la Școala numărul 16 vor aduce „Miracolul Crăciunului" la Oradea, pentru 300 de copii mai puțin norocoși, pentru care sărbătorile de iarnă nu înseamnă cadouri și colinde în fața unui brad frumos, ci doar un nou prilej de dezamăgire, din cauza lipsurilor sau a bolilor.
Asociația Piticot și-a propus ca, în acest an, să facă tot posibilul pentru a le aduce copiilor sărmani și bolnavi „Miracolul Crăciunului", să-i facă să simtă cu adevărat ce înseamnă bucuria venirii lui Moș Crăciun. În sprijinul asociației au venit elevii și profesorii de la Școala 16 și centrul comercial ERA Shopping Park, iar împreună am reușit să organizeze un spectacol cu și pentru copii care, cu siguranță, va însenina chipurile micilor protejați.
Spectacolul „Miracolul Crăciunului" va avea loc la data de 23 decembrie, începând cu orele 19.00, la ERA Shopping Park. Va fi un spectacol specific Sărbătorilor de Iarnă, cu poezii, colinde și scenete oferite de către copiii claselor întâi, a doua și a treia de la Școala cu clasele I-VIII, Nr.16, Oradea. După ce micuții elevi vor scăpa de emoțiile scenei, locul lor va fi luat de tineri soliști vocali din Oradea, precum SOSO, Cycle și Mely, care vor cânta melodii din portofoliul propriu. În timp ce copiii invitați la spectacol vor pluti pe aripi de colinde, spiridușii îl vor ajuta pe Moș Crăciun la pregătirea cadourilor, care va poposi din sania lui zuburătoare direct între copiii grav bolnavi și săraci înscriși în Asociația PITICOT, oferindu-le cadourile mult așteptate.
Aduceți un cadou
Persoanele care doresc să contribuie la „Miracolul Crăciunului" pot veni la spectacol cu un cadou sau pot să realizeze o donație modică pentru copiii grav bolnavi care au nevoie de tratamente, până joi, 22 decembrie. Pentru mai multe detalii, puteţi contacta Asociaţia Piticot, prin e-mail la adresa dorel@piticot.