Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are rezerve de lignit care valorează peste 400 miliarde de euro

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Rezervele totale de lignit din Oltenia ar valora, după preţurile actuale, circa 400 de miliarde de euro, însă doar o treime din rezerve pot fi valorificate profitabil.

Rezervele geologice de lignit disponibile la Compania Lignitului Oltenia, integrată în Complexul Energetic Oltenia, sunt estimate la circa 20 de miliarde de tone ceea ce, considerând un preţ actual al tonei de circa 20 de euro, ar însemna rezervele totale evaluate la circa 400 de miliarde de euro. În realitate, însă, exploatabilă ar fi maxim o treime din cantitatea amintită, după cum precizează Ion Petroniu, director de Dezvoltare la CEO, citat de economica.net. Ceea ce plasează zăcământul din Oltenia la o valoare de circa 130 de miliarde de euro. Aceasta este, însă, o apreciere bazată pe preţurile actuale ale lignitului. Este foarte greu de estimat cu cât se va modifica preţul cărbunelui în următorii ani ori decenii.

„Din total rezervă geologică, doar spre 30% este exploatabilă. Sunt zăcăminte de suprafaţă, mai uşor de exploatat, deci mai ieftine, şi sunt cele de adâncime care sunt greu de exploatat, scumpe, nu are sens să le exploatezi. Tendinţa, pe termen mediu, este de scumpire a tonei de lignit pentru că şi MWh produs în termocentralele pe cărbune devine, în timp, mai scump”, a explicat Petroniu.

În fiecare an, dintr-un consum mediu la nivel naţional de 50-60 de TWh, circa 20 TWh vin din termocentralele pe cărbune. Odată cu avansul surselor de energie „verzi”, ponderea termocentralelor în total producţie scade. Totuşi, odată ce subvenţionarea energiei regenerabile va înceta, energia termo va fi din nou la mare căutare, cu efect direct şi asupra preţului lignitului, arată oficialul CEO.

În prezent, termocentralele pe cărbune sunt într-o situaţie ingrată. Preţul energiei a scăzut cu circa 20-30% faţă de anul trecut din cauza intrării masive pe piaţă a energiei „verzi” ieftin

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°