Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 zile până la Mondial! România a pierdut cu 27-22 în faţa Franţei, în cel mai important test înaintea turneului final

Publicat in Pro Sport, duminică 1 decembrie 2013 ·

Gheorghe Tadici are încă multe griji înaintea Campionatului Mondial din Serbia, după ce România a pierdut finala turneului din Franţa cu 27-22, în faţa reprezentativei ţării gazde. După ce în ziua precedentă România s-a impus cu 23-18, azi, tricolorele n-au prins o zi foarte bună. Cel puţin prima repriză cu vicecampioana mondială a fost una dintre cele mai slabe din ultima vreme.

Încă de la primele atacuri, prima reprezentativă a irosit mingi în atac. În schimb, Franţa a marcat de fiecare dată când a trimis mingea pe poartă şi s-a desprins la 7-2 (min. 13). Altădată handbalsita numărul unu din tabăra României, Paula Ungureanu a prins una din zilele pe care şi le-ar dori să le uite rapid. Fără putere, România a continuat să înacseze goluri, să se chinuie în atac, iar diferenţa s-a tot mărit în favoarea gazdelor, la cabine fiind un rezultat mai puţin scontat, 15-7 (!). Cristina Neagu nu a jucat nici azi foarte mult, fiind folosită de Tadici doar vreo şase minute în prima repriză, doar în atac.

După încă un debut ezitant de repriză, tricolorele au tras semnalul de alarmă şi au început să reintre în meci. Nechita şi Marin au înscris goluri importante când au avut ocazii, punctul forte al echipei fiind duo-ul Oana Manea - Mica Brădeanu, care a funcţionat ca în vremea Oltchimului. De la 10-18, România a înscris cinci goluri consecutive şi a reintrat în meci. Naţionala nu a putut ţine însă ritmul până la final, iar Franţa s-a impus fără probleme, cu 27-22. Prima reprezentativă nu a convins la cel mai important test înainte de Mondiale, însă până la startul turneului final mai sunt câteva zile, iar lucrurile mai pot fi reparate.

UPDATE 17:32: Franţa se impune cu 27-22. Marin a fost principala marcatoare a României, cu 6 goluri

UPDATE 17:27: Nu se lasă nici Marin şi ajunge la rândul ei la cota "5", Franţa conduce cu 24-20 cu cinci minute înainte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°