Au trecut cinci ani de la trecerea in lumea celor drepti a Monicai Lovinescu (1923-2008).
Pierderea pentru spiritul democratic, anti-totalitar din Romania a fost imensa. Recunosc ca sunt socat de tacerea lasata in ultimii ani in jurul operei Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca. Dreapta romaneasca are nevoie de ideile lor pentru a-si mentine credibilitatea si pentru a apara spatiile libertatii in prezent si viitor. Este uluitor sa vezi cum sunt aclamate memoriile unui marxist (de fapt un leninist, spre a fi mai exact) precum Ion Ianosi (volumul "Internationala mea" aparut anul trecut la Polirom), cum se cladeste o legenda in jurul celui care, intre 1955 si 1965, a fost un zelos instructor la CC al PMR pe chestiuni de arta si cultura. In acei ani, mama Monicai Lovinescu era arestata, condamnata, intemnitata si ucisa in Gulagul romanesc. Unica ei "culpa" consta in refuzul de a conlucra cu regimul in eforturile de a o "influenta" pe fiica de la Paris. Ion Ianosi a "evoluat", a devenit un marxist maleabil si ductil, dar nu a spus niciodata clar ca rupe cu comunismul in general, nu doar cu "excesele" lui Stalin, Dej ori Ceausescu.
A apara comunismul la acest ceas istoric, a refuza sa admiti criminalitatea sistemului, este opusul onoarei intelectuale. Nu cred ca exista cineva care sa se indoiasca de felul cum ar fi reactionat Monica Lovinescu si Virgl Ierunca la aceasta explozie de ditirambi la adresa lui Ion Ianosi. Nu am nimic personal impotriva esteticianului marxist, ii doresc numai bine. Dar nu pot sa tac vazand cum isi revarsa in acel volum alergiile acumulate vreme de decenii, cum incearca sa albeasca, fireste dialectic, ceea ce este si va ramane pe veci patat de sangele milioanelor de victime inocente ale morbidului experiment comunist. De fapt, nu pasiunea marxista a lui Ion Ianosi ma intereseaza, ci felul cum este ea instrumentalizata d
