Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica Ortodoxă din Surduc şi-a sărbătorit cei 100 de ani de existenţă

Publicat in Salajeanul, marți 27 august 2013 ·

Biserica Ortodoxă din Surduc a împlinit 100 de ani de existenţă, acest moment fiind prăznuit duminică de comunitatea ortodoxă din localitate. Duminică, în data de 25 august, a fost sărbătorit la Surduc centenarul Bisericii Ortodoxe din localitate, ce poartă hramul Sfântului „Ioan Botezătorul”. Momentul de duminică a fost marcat de oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, începând cu ora 09:00. Spre bucuria comunităţii creştine de aici, la acest ceas de sărbătoare, în mijlocul lor au fost prezenţi fii ai satului Surduc, oficialităţi ai judeţului, precum şi persoanele care prin strădania lor au contribuit la întreţinerea şi restaurarea bisericii de-a lungul anilor. Curtea bisericii s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au luat parte la oficierea acestei slujbe speciale, credincioşi care, prin simpla lor prezenţă şi-au arătat pioşenia şi respectul faţă de instituţia pusă în „crucea uliţii”, după cum obişnuiesc să spună surducanii. Conform informaţiile primite de la primarul comunei Surduc, Maria Onicaş, acest eveniment are o încărcătură spirituală deosebită pentru surducani, tocmai de aceea, o astfel de aniversare nu putea fi exclusă din orarul activităţilor primăriei. Biserica de aici este printre cele mai vechi biserici din judeţ, începerea construcţiei sale fiind în anul 1911, pentru ca doi ani mai trziu, în 1913, aceasta să fie ridicată şi sfinţită. De atunci şi până acum, timp de 100 de ani, generaţii după generaţii şi-au găsit liniştea la adăpostul acestei biserici. Reparații interioare s-au făcut abia în anul 1974 în timpul păstoririi preotului Viorel Lostun, când biserica a fost pictată întehnica tempera de către Hudici Vasile din Cluj. În anul centenarului – 2013– se naște ideea reînoirii iconostasului şi a unor piese de mobilier. Inițiativa și demersurile organizatorice aparțin Mariei Onicaș, primarul comu

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 52 minute
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea. Meciul s-a disputat la Riad - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 10 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°