Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două interviuri-eveniment în cotidianul „Adevărul“

Publicat in Adevarul, luni 1 iunie 2009 · ·

Lideri care au făcut şi fac în continuare istorie, foştii preşedinţi ai Poloniei Lech Wałesa şi Aleksander Kwasniewski, vorbesc despre trecerea de la comunism la democraţie în ţara lor şi în România .Cu câteva zile în urmă i-am întâlnit la Ambasada Poloniei din Bucureşti pe foştii preşedinţi Lech Wałesa şi Aleksander Kwasniewski. S-au zărit, şi-au dat mâna adresându-şi câteva cuvinte. O strângere banală de mâini, dar care a părut să îngheţe  pentru câteva clipe clepsidra istoriei.

Aceşti doi oameni s-au situat  în tabere politice opuse, la un moment dat ireductibile. Acum 20 de ani se aflau, la fel, faţă în faţă. Lech Wałesa, eroul anticomunist, liderul Solidarităţii, premiat în lipsă cu Nobelul pentru Pace, venise la Varşovia pentru a participa la negocieri cu guvernul comunist.

Între cei aflaţi în partea cealaltă, Aleksander Kwasniewski, o stea în devenire a regimului comunist. Wałesa avea atunci 46 de ani, iar Kwasniewski, 35. „Masa Rotundă“, denumirea sub care aceste negocieri au intrat în istorie, s-a încheiat printr-un acord care a permis organizarea de alegeri libere!

Sfârşitul unui regim

La 4 iunie 1989 s-a întâmplat ceea ce era de neconceput în lagărul socialist, scrutin multipartit. La urne, comuniştii aveau să fie înfrânţi zdrobitor de mişcarea „Solidaritatea“ condusă de Lech Wałesa. A fost cutremurul care anunţa prăbuşirea comunismului în Europa de Est.

La ora aceea, în România, Ceauşescu, mai adulat ca niciodată, îşi pregătea realegerea la cel de-al XIV-lea Congres al PCR. România nu a avut parte de o Masă Rotundă ca Polonia. Deznodământul s-a amânat pentru decembrie 1989.

În Polonia, Lech Wałesa avea să devină preşedinte în 1990 pentru un mandat de cinci ani. Alegerile din 1995 vor fi câştigate de Aleksander Kwasniewski, care îl învinge pe Wałesa. Fostul comunist va conduce P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 31 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 10 minute
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 7 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 6 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°