Proclamarea independentei Kosovo la inceputul anului viitor va insemna un punct de cotitura in istorie si un exemplu de emancipare nationala in epoca globalizarii. Romania cu ce se alege din asta? Cancelariile tarilor europene forfotesc in asteptarea unui moment istoric previzibil de aproape noua ani, de cind NATO a atacat Serbia pentru a-i proteja pe albanezii din Kosovo. Interventia armata nu a fost vazuta cu ochi buni de europeni, decizia fiind una exclusiv politica, iar razboiul a lasat in urma o provincie care inca nu si-a gasit un loc in Europa. De fapt, toata lumea stie ce va urma, insa nimeni nu cuteaza sa recunoasca ceea ce se va intimpla imediat dupa proclamarea independentei: faptul ca provincia se va alipi imediat Albaniei. Probabil ca pe asta si mizeaza cei de la Bruxelles, cind afirma ca Uniunea Europeana se va grabi sa recunoasca noul stat. O Albanie mare ar presupune mai putine cheltuieli din fondul comunitar decit un Kosovo in care anarhia continua sa domine viata celor aproximativ un milion si jumatate de locuitori. In provincie sint concentrate forte militare sub mandat ONU, in numar de aproximativ 17.000 de oameni, dintre care 86 sint romani. Pe linga acest efectiv, UE incearca sa mai aduca 1800 de politisti si juristi pentru sustinerea politiei si justitiei din Kosovo, in perspectiva cresterii tensiunilor legate de proclamarea independentei. De partea cealalta, sirbii nici nu vor sa auda de pierderea unei parti din teritoriul lor. Pozitia lor este sustinuta de Rusia, care va bloca in Consiliul de Securitate ONU recunoasterea internationala a unui Kosovo independent. Nu este limpede pina unde vor merge rusii de aceasta data, dar e clar ca Occidentul nu se va opri pina la capat. Rusii si-au bagat discret coada in timpul razboiului din NATO si Serbia: i-au ajutat pe sirbi sa doboare un avion invizibil american si i-au derutat pe aliati sa loveasca A