Nu stă nici o clipă, lucrează zi şi noapte, astfel că rezultatele se văd. În mai puţin de o lună de când a intrat în subteran, “cârtiţa” Varvara a reuşit să sape aproape 200 de metri. Tunelul care leagă staţiile Academia Militară şi Orizont e aproape gata.
Utilajul şi-a început treaba la Magistrala 5 pe 25 octombrie. A plecat de la staţia Academia Militară şi a înaintat cu aproape 20 de metri în fiecare zi. După mai puţin de o lună, Varvara a reuşit să se strecoare pe sub pământ mai bine de 190 de metri.
Maşinăria avansează câte 20 de metri pe zi
"Tunelul de la Academia Militară e gata, a fost şi placat. În timp ce utilajul forează, în urma lui se montează bolţarii care formează inelele tunelului propriu-zis. TMB-ul se află acum la jumătatea distanţei dintre Academie şi Orizont. Forează fără oprire, astfel că muncitorii care îl conduc se schimbă din mers", ne-a explicat unul dintre inginerii de la Astaldi.
Varvara a plecat pe 25 octombrie din staţia Academia Militră
Din aceleaşi surse am aflat că, din 20 noiembrie, va fi pusă în funcţiune şi Filofteia, care va săpa tot de la Academie spre Drumul Taberei, dar pe celălalt sens de mers. Fiecare foreză are 70 de metri lungime şi cântăreşte 960 de tone, adică de 34 de ori mai mult decât un avion Boeing 737.
Luna viitoare va ajunge la staţia Orizont
Maşinăriile vor realiza cei 6 km de galerii subterane ale tronsonului de metrou Drumul Taberei-Eroilor. Dacă nu vor întâmpina obstacole în subteran, ar trebui să ajungă la capăt de linie (staţia Râul Doamnei) în circa 200 de zile, adică în şapte luni, pe traseu fiind 9 staţii.
"Utilajele vor săpa tot anul viitor, pentru că vom avea banii necesari pentru a le asigura funcţionarea. Pregătim documentaţia, căci suntem incluşi în Programul Operaţional pe Transport şi pe an