Se hotărî pe neaşteptate, într-o noapte mai spre sfârşitul verii, când şedeau - el şi nevastă-sa - la masa din curtea casei, lungind din plictiseală cina începută cu vreo oră mai înainte. Mai târziu, când Virgil Toloacă ajunse la Sanatoriul de Boli Nervoase cu un diagnostic deloc favorabil, nevastă-sa, Lucreţia, revăzu o serie de lucruri întâmplate înaintea momentului crucial şi trase concluzia că ar fi trebuit să se îngrijoreze. De exemplu, bărbatu-său începuse să fie preocupat de situaţia crocodililor. Văzuse pe un post tv într-o seară, când nu se mai dăduse film, deoarece postul rămăsese fără o leţcaie, un documentar despre mai mult decât dramatica situaţie a crocodililor. Dacă nu se întreprinde ceva de urgenţă, în scurt timp, această specie va dispărea - tuna alarmist un bărbat chipeş, în pantaloni scurţi, care, pentru a dovedi că sălbăticia crocodililor nu corespunde realităţii, fiind vorba despre o manipulare din partea omului, spunea toate aceste lucruri pe jumătate vârât în gura unui crocodil. Virgil Toloacă împărtăşea şi el, ca tot omul, prejudecata privind cruzimea crocodililor. Spre uluirea sa, ochii fiarei degajau o blândeţe înduioşătoare. Câteva zile la rând după aceea se închise în casă pentru a da curs chemării lansate tuturor locuitorilor planetei de bărbatul care se simţea nemaipomenit de bine între fălcile înfricoşătoare de a redacta şi trimite cinci sute de scrisori altor locuitori ai planetei prin care să-i informeze asupra dramaticei situaţii a crocodililor. Cum însă, după ce puse la poştă plicurile cu textul, scris de mână, Virgil Toloacă nu se mai interesă de situaţia crocodililor, nevastă-sa puse totul pe seama nevoii de a-şi cheltui energia disponibilă, nevoie încercată, de altfel, de toţi pensionarii.
Şedeau aşadar la masa scoasă în curticica din faţa căsuţei lor dintr-un cartier mărginaş al Floreştilor şi tăceau. Se făcuse de
