Compania Naţională"Poşta Română" (CNPR) se privatizează, această decizie luată de către Guvern, fiind una ireversibilă, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Executivului, Florin Georgescu, ministrul Finanţelor Publice.
"Strategia de privatizare a Poştei Române a fost aprobată astăzi /miercuri, 25 iulie 2012, n.r./ în Guvern. Este prevăzută privatizarea în proporţie de minimum 20%. Trebuie făcute evaluări de către consultantul de specialitate şi într-un timp rezonabil, câteva săptămâni, vor fi făcute şi asemenea evaluări /privind câştigurile statului în urma privatizării Poştei Române, n.r./. În momentul acesta nu dispunem decât de strategie, de paşii care vor fi făcuţi în procesul de privatizare. Decizia este, oricum, ireversibilă: Poşta se privatizează", a menţionat ministrul Finanţelor.
Conform proiectului de HG publicat pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, va fi angajat un consultant internaţional specializat pentru privatizarea CNPR, care va fi realizată prin majorarea capitalului social cu cel puţin 20%.
Consultantul internaţional special va putea face propuneri de modificare şi completare a strategiei de privatizare.
Cheltuielile legate de plata componentei fixe a onorariului pentru consultantul internaţional şi a componentei variabile a onorariului, aferentă plăţii din valoarea totală a tranzacţiei de care beneficiază Compania Naţională Poşta Română S.A., cheltuielile pentru plata unor firme de avocatura angajate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, precum şi cele pentru pregătirea şi realizarea privatizării, inclusiv cele legate de publicitate, vor fi suportate de către Compania Naţională Poşta Română S.A., precizează proiectul de act normativ.
Proiectul prevede că procesul de privatizare se va face prin majorarea capitalului social prin ap