Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.
De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, la data de 14 aprilie 2011, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
Anghel Florin zis “Ambasador” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
Anghel Fănica zisă “Stela” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat existenţa următoarei situaţii de fapt:
În seara zilei de 17 februarie 2011, partea vătămată A.I. se afla împreună cu alte persoane într-un bar situat într-un imobil proprietatea inculpatului Anghel Sandu, din localitatea Drăgăneşti Olt. Având cunoştinţă de prezenţa părţii vătămate în locaţia respectivă şi pe fondul unor relaţii conflictuale mai vechi cu familia acesteia, inculpatul Anghel Sandu, înarmat cu un cuţit şi un topor, şi însoţit de inculpatul Anghel Florin (fiul său), s-a deplasat la localul respectiv şi în urma unor altercaţii verbale între aceştia, inculpatul Anghel Sandu i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona toracică. A.I. şi cei ce o însoţeau au încercat să fugă înainte ca partea vătămată să fie tăiată cu cuţitul, intuind starea de peric