Cînd am început să citesc pagina 239 a romanului Săgeata timpului, mi-am dat seama imediat că o sa-mi placă, şi pe măsură ce mă apropiam de pagina 1, bănuielile mi se confirmau. Povestea se apropia de final, conflictul era ca şi rezolvat, necunoscutele se converteau în date precise. Am închis cartea cu mulţumire, am pus-o în raft, după care, peste cîteva zile, m-am dus cu ea la librărie. Pe drum am mai răsfoit-o o dată în metrou, ca şi cum abia aş fi cumpărat-o. Le-am dat vînzătoarelor cartea, ele mi-au dat o sumă rezonabilă pe ea, mi-au mulţumit şi m-au mai invitat pe acolo. Am promis să revin.

Schimbi semnul, schimbi sensul. Asta e formula pe baza căreia Martin Amis, fiul prozatorului britanic Kingsley Amis, îşi construieşte romanul Time's Arrow (Săgeata timpului), publicat în 1991 şi tradus acum şi la noi de Dana Crăciun. Ideea de a modifica sensul de curgere a istoriei nu e nouă, fiind utilizată frecvent în literatura SF (Brian Aldiss, J.G. Ballard, Philip K. Dick etc.), dar aici ea nu este un mijloc de ,locomoţie", altfel spus, nu slujeşte drept pretext de intrare într-o lume aparte, ci susţine şi mai ales motivează o poveste care nu poate fi spusă decît aşa. Cînd tema e Holocaustul, e greu să nu pici în patetisme sau în clişee hollywoodiene, încercînd totodată să rămîi fidel documentului şi să nu aluneci prea adînc în groapa ficţiunii. Recentului film al lui Oliver Hirschbiegel, Ultimile zile ale lui Hitler ( Der Untergang), i s-a reproşat o excesivă umanizare a protagonistului în dauna adevărului istoric. Ceea ce nu înţeleg cei care au formulat obiecţii de acest tip e că cinematografia, ca şi literatura, funcţionează după alte legi decît cele ale perfectei adecvări la adevărul istoric. O dată prins în rama ficţională - pe orice tip de suport ar fi ea - o figură a istoriei reale devine un personaj şi ca atare nu poate fi judecat decît în limit