Fundaşul stânga român s-a accidentat la antrenamentul de ieri al echipei romane şi va fi indisponibil cel puţin două luni
*Radu a fost titular în toate cele trei meciuri ale echipei romane din acest sezon
Ştefan Radu are noi probleme medicale! După ce a absentat aproape un an în 2011 şi 2012 din cauza unor probleme lombare şi la genunchi, fundaşul stânga în vârstă de 26 de ani s-a accidentat grav la antrenamentul de ieri după-amiază. E vorba despre o leziune la ligamentele genunchiului stâng, care îl vor scoate din circuit pentru două luni, urmând ca fundaşul să revină, cel mai probabil, la mijlocul lui noiembrie sau începutul lui decembrie.
Românul era titular în angrenajul echipei lui Vladimir Petkovic, evoluând 239 de minute în cele trei meciuri oficiale jucate de Lazio în acest sezon, două în Serie A şi unul în Supercupa Italiei. Conform informaţiilor furnizate de site-ul ”Gazzettei dello Sport”, staff-ul medical al lui Lazio va trebui să decidă dacă românul se va opera sau va aştepta refacerea naturală a ligamentelor. Azi, românul a suferit un control la Clinica Padeia, unde a ajuns în cârje, iar clubul va anunţa decizia medicilor în cursul zilelor următoare.
Fundaşul stânga român s-a accidentat la antrenamentul de ieri al echipei romane şi va fi indisponibil cel puţin două luni
*Radu a fost titular în toate cele trei meciuri ale echipei romane din acest sezon
Ştefan Radu are noi probleme medicale! După ce a absentat aproape un an în 2011 şi 2012 din cauza unor probleme lombare şi la genunchi, fundaşul stânga în vârstă de 26 de ani s-a accidentat grav la antrenamentul de ieri după-amiază. E vorba despre o leziune la ligamentele genunchiului stâng, care îl vor scoate din circuit pentru două luni, urmând ca fundaşul să revină, cel mai probabil, la mijlocul lui noiembrie sau începutul lui decem