Andu s-a supărat rău de tot pe Butzi. Mai rău decît atunci cînd i-a spart o minge nou-nouţă de fotbal sau atunci cînd l-a bătut măr la un joc pe playstation cu "ţestoasele ninja". Mai rău decît cînd l-a pîrît lu' taică-su că le-a tras şuturi în fund fetiţelor de patru, cinci şi şase ani ale vietnamezilor de la scara II, iar Andu nu şi-a încasat-o, căci nu mai e voie de la guvern, dar i s-a interzis să se uite la "Cartoon" timp de o săptămînă. Şi nici n-a mai mers la "Mc" în week-end, ca de obicei; a fost sechestrat în camera lui ca să-i pară rău şi să deseneze ceva despre cum îşi ascultă copiii cuminţi părinţii. Andu s-a supărat pentru că Butzi nu i-a spus nimic, pînă în ultima clipă, adică atunci cînd i-a arătat uniforma şi ghiozdanul. E drept că lui Butzi uniforma nu prea îi plăcea, în schimb se se simţea tare mîndru de penarul portocaliu, cu nişte desene cu roboţi foarte hazlii. Îi mai plăcea şi setul de carioci care scriau aproape ca un "marker", dar marea grozăvie era caietul cu foi negre, pe care puteai să scrii cu trei pixuri diferite, "fosforescente" - albastru, verde şi roz... mda, roz, culoare de fetiţe!... totuşi, pixul scria cu roz pe negru, ci nu pe alb, ca pixurile obişnuite! Din acel moment, Andu n-a mai vrut să vorbească cu Butzi şi s-a tot gîndit la ziua aia, cinşpe septembrie (vai, mai e atît de puţin!) în care-l va privi pe fereastră cum merge la şcoala pe care o ştie foarte bine, căci e la doi paşi de casă... de cîte ori nu i-a spus taică-su, pe vremea cînd se plimbau pe sub castanii care se revărsau peste gardul şcolii, să mai aibă răbdare încă un an şi va păşi şi el în acea clădire mare - foarte mare! - şi galbenă, va juca fotbal pe terenul de sport, ci nu în părculeţul meschin din spatele blocului! Iată că acel an a trecut, iar el a rămas acasă cu "tanti" care va avea grijă de el în continuare, pentru că a urlat şi a refuzat categoric să