Doctorul Sorin Oprescu a fost ales primar general după ce a sedus electoratul prin jovialitatea sa, prin limbajul pe şleau, de băiat de băiat.
Aparenta sa sinceritate dezarmantă a fost cea care a cântărit greu în lupta cu „buldogul“ Blaga, un om pe cât de priceput, pe atât de slab comunicator, „îmbârligător“, cum se spune prin cartierele mărginaşe ale Capitalei.
Realizările de până acum ale lui Sorin Oprescu sunt însă unele de imagine. Nu ştiu dacă l-a consiliat cineva sau, pur şi simplu, actualul edil are o apetenţă specială pentru kitsch. Într-o capitală sugrumată de trafic, într-un oraş european unde praful atinge câţiva centimetri, iar în gropile din asfalt pot să se dezvolte uşor câteva specii de peşti, Sorin Oprescu atinge absurdul.
Primarul a început o cursă a ridicolului. Vrea cu orice preţ să intre în Cartea Recordurilor, printr-o serie de manifestări care mai de care mai deocheate: doborârea recordului de Moşi Crăciun, cel mai mare cârnat din lume, cel mai greu tort cu fructe şi frişcă din lume. Că de puţină distracţie are nevoie oricine asta e clar ca bună ziua, dar în plină criză şi într-un oraş care pare a fi bombardat, să te ţii de chestii din astea sud-americane e prea mult. Sorin Oprescu începe să semene din ce în ce mai mult cu preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez.
Cântecul de lebădă al lui Oprescu este însă preconizat de plecarea viceprimarului Răzvan Murgeanu. Om cu experienţă în administraţie, poate singurul din primărie, Murgeanu va pleca, pe merit, ca secretar de stat. O avansare firească, la cât a tras.
Cei care vor avea de pierdut sunt Oprescu şi bucureştenii.
Din nefericire pentru el, Oprescu va ajunge cât de curând în postura lui Traian Băsescu din primul său mandat la primărie. Prin pacea făcută între PDL şi PSD, datele problemei se schimbă în consiliul general. Vo