Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află totul despre poveştile de dragoste ale Mălinei Olinescu!

Publicat in Libertatea, luni 12 decembrie 2011 ·

Când s-a căsătorit, Mălina Olinescu (37 ani), care şi-a pus capăt zilelor în această noapte, era convinsă că şi-a găsit marea iubire. A vrut să-şi întemeieze o familie şi era exrem de fericită în anul 2000, când s-a căsătorit cu clăparul trupei "Compact", Dan Stesco. Când s-a căsătorit, Mălina Olinescu (37 ani), care şi-a pus capăt zilelor în această noapte, era convinsă că şi-a găsit marea iubire. A vrut să-şi întemeieze o familie şi era exrem de fericită în anul 2000, când s-a căsătorit cu clăparul trupei "Compact", Dan Stesco.

"Mi-am dorit să mă căsătoresc cu un om deosebit şi l-am găsit! Dan este extrem de romantic, îmi oferă flori, petrecem mult timp împreună. Suntem o familie fericită!", spunea atunci Mălina. În ciuda aparenţelor, între ei lucrurile nu funcţionau aşa cum trebuie. După 7 ani, cei doi au pus punct mariajului.

Apropiaţii lor spun că Mălina era tot mai dificilă, iar problemele legate de cariera artistică o făceau de nesuportat. Se pare că artista nu se consola cu faptul că nu găsise soluţia unei reveniri pe plan muzical. În vara anului 2007, clăparul a depus actele de divorţ, din cauză că, spunea el, nu mai suporta "crizele de personalitate" ale artistei: "Soţia mea doreste să ia singură toate deciziile importante şi are o atitudine intolerantă!"

Potrivit declaraţiilor clăparului din acea perioadă, în mariajul lor surveniseră tensiuni încă din 2004. “În ultimii trei ani, ne-am certat mereu, iar în casă era o tensiune insuportabilă!"

Deşi divorţul de clăpar a fost unul fără scandal, surse din preajma solistei sunt de părere că de atunci, artista s-a închis tot mai mult în ea. În ultima perioadă, artista îşi refăcuse viaţa amoroasă, un alt bărbat, decât cel care i-a fost soţ, punând stăpânire pe sentimentele ei. Azi noapte, Mălina Olinescu a decis să-şi ia viaţa, după ce a suferit o ruptură în dragoste. Surse din

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 13 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 16 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 10 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 6 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°