Un accident în care au fost implicate două autobuze s-a petrecut duminică dimineaţa, în Capitală. Mai mulţi călători au fost răniţi, iar unul a ajuns la spital, după ce cele două autobuze s-au ciocnit, potrivit realitatea.net.
Autobuzele RATB implicate în accident urmau trasee turistice ecumenice. Unul dintre ele se ducea la mânăstirea Căldăruşani. Autobuzul din faţă a pus o frână bruscă, iar cel din spate nu a apucat să frâneze, intrând în el.
Cele 15 persoane din autobuze au căzut pe podea, o persoană în vârstă a fost transportată la spital după ce s-a lovit la umăr, iar alta a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la medicii echipajului SMURD.
Poliţia face cercetări pentru a afla cum s-a produs accidentul, din primele informaţii se pare că de vină ar fi şoferul autobuzului din spate, care nu a păstrat distanţa regulamentară între autovehicule.