Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca în zadar cu cartea

Publicat in Dilema Veche, luni 1 septembrie 2003 ·

Reţeta "ca Nicu la facultate" Se dă A - obiectul dorinţei: o hîrtie gălbuie, de carton făcut din hîrtie reciclată, cu onduleuri pe margine şi cu poza aspirantului pe ea, cunoscută şi ca Diplomă de licenţă. Se dă B (cu puţin noroc se şi ia) - examenul de admitere în facultate. Se papă, cu cel puţin o lună înainte de începerea şcolii (notat cu T) iluzii cu linguriţa, de mai multe ori pe zi, în fiecare zi. De la momentul T, lucrurile încep să se mişte foarte repede, degenerînd în consumul de nervi în cantităţi semnificative sau într-o nepăsare atotcuprinzătoare. Se pierd, după caz, 4 sau 5 ani din viaţă. Se ajunge în sfîrşit, în situaţiile fericite, la momentul T', la sus-numita hîrtie gălbuie, din carton făcut din hîrtie reciclată, cu poza licenţiatului pe ea, care se pune într-o mapă, într-un sertar sau pe vreun şifonier. Un "N-am învăţat nimic în facultate. Nimic care să-mi folosească", poate fi atunci adăugat, după gust. Diploma se scoate apoi de la păstrare de mai multe ori în cursul vieţii, cu ocazia schimbării locului de muncă, şi se duce la Resurse Umane. Nicu crede totuşi că fără ea nu se poate.

Facultatea de Jurnalism "Facultatea asta nu-şi are rostul, pentru că e făcută de oameni care nu au nici o legătură cu presa, de oportunişti care au ajuns acolo printr-o anumită conjunctură şi care stau la catedră şi emit teorii care nu au nici o legătură cu ceea ce înseamnă presa în realitate.", spune o absolventă promoţia 2003 a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. "Dintre toate cursurile pe care le-am făcut nu mi-au folosit decît Tehnicile de redactare ale lui Constantin Stan şi încă vreo două. Pe Constantin Stan l-au mătrăşit însă nişte dinozauri care au vrut să-şi extindă catedra, aşa încît anul trecut nu a mai predat la noi la facultate." Scăzînd pe scurt scrisele lucruri de bine, cursurile Facultăţii de Jurnalism sînt nişte mai puţin nobil

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 9 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 24 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 10 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 11 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°