Mesajul a fost trimis. Multumesc!

METEO. Cum va fi VREMEA vineri, 25 octombrie

Publicat in Ziua Veche, joi 24 octombrie 2013 ·

Vineri, VREMEA va fi caldă pentru această dată, îndeosebi în regiunile vestice, centrale, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în nord-vestul şi nordul ţării. În estul, sudul şi local în centrul ţării, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă şi izolat burniţă sau ploaie slabă.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade pe litoral, precum şi în zonele cu ceaţă persistentă şi 25 de grade, local, în vestul ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 şi 12 grade.

BUCUREŞTI – Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

LA MUNTE – Vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii octombrie şi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în nordul Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea în depresiuni şi pe văi va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Vineri, VREMEA va fi caldă pentru această dată, îndeosebi în regiunile vestice, centrale, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în nord-vestul şi nordul ţării. În estul, sudul şi local în centrul ţării, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă şi izolat burniţă sau ploaie slabă.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade pe litoral, precum şi în zonele cu ceaţă persistentă şi 25 de grade, local, în vestul ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 şi 12 grade.

BUCUREŞTI – Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

LA MUNTE – Vremea va fi caldă pentr

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 31 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 20 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 43 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 53 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 35 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 56 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 49 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°