Mda... Mă gîndeam să scriu despre oamenii muncii de la oraşe şi sate care, animaţi de un fierbinte patriotism şi de spirit revoluţionar, strîns uniţi în jurul patronului reţinut, şi-au exprimat adeziunea. Aş fi observat, printre altele, cum capitalismul te convinge să faci lucruri pe care le-ai refuzat în comunism – cu repercusiunile de rigoare. („Mă întîlneam, prieteneşte, cum m-am întîlnit şi în ultima vreme, cu Vântu, pentru că Vântu, întîmplător, este un mare intelectual. Puţină lume ştie că el a scris poezii în tinereţe şi are o bibliotecă uriaşă acasă, deci nu face parte din tagma uriaşă a semianalfabeţilor care s-au îmbogăţit după Revoluţie.“ – Mircea Dinescu, la Realitatea TV.)

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş În fine, cînd să scriu despre toate acestea, duminică seară, m-a salvat de la o baie de lături, în care vrînd-nevrînd m-aş fi scăldat alături de indivizii pe care i-aş fi încondeiat, un film pe care l-am văzut de nu ştiu cîte ori şi la care mă uit de fiecare dată cu plăcere: Moromeţii, în regia lui Stere Gulea.

Ştiu, am mai scris despre filmul acesta în cîteva rînduri, şi de curînd, în Adevărul literar şi artistic, unde am povestit cum a fost cînd l-am văzut prima dată la cinematograf, în 1988, dar n-ar fi mai bine să mă ocup tot de el, decît de patronii intelectuali şi poeţi, lustruiţi de alţi poeţi recunoscători? Mărturisesc că n-am nici o tragere de inimă să fac o nouă incursiune în mizeria cotidiană, aşa că voi evada din ea cu ajutorul culturii (aşa cum procedau şi unii dintre semenii noştri înainte de ’89). S-o numim „rezistenţa prin cultură“, nu?

Mă număr şi eu printre cei care ştiu pe de rost replici întregi din romanul lui Marin Preda, aşa că filmul lui Gulea avea toate şansele să mă nemulţumească. Este cunoscut faptul că marile cărţi