Nici bine nu s-a uscat cerneala pe contractul semnat cu Siemens, că Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători, a intrat în negocieri cu compania feroviară naţională din Egipt. Valoarea contractului ar putea depăşi 80 de milioane de euro. După mai multe runde de negocieri dificile şi după ce câteva înţelegeri anterioare au fost desfiinţate, Astra Vagoane Călători a reuşit să semneze, la finele lunii ianuarie, cu constructorul german de material rulant Siemens un contr
Nici bine nu s-a uscat cerneala pe contractul semnat cu Siemens, că Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători, a intrat în negocieri cu compania feroviară naţională din Egipt. Valoarea contractului ar putea depăşi 80 de milioane de euro.
După mai multe runde de negocieri dificile şi după ce câteva înţelegeri anterioare au fost desfiinţate, Astra Vagoane Călători a reuşit să semneze, la finele lunii ianuarie, cu constructorul german de material rulant Siemens un contract mai important decât pare la prima vedere. Acesta vizează fabricarea de tramvaie de ultimă generaţie atât pentru marile oraşe din ţară, cât şi pentru Austria, Ungaria, Germania şi Portugalia. Conform înţelegerii, firma din Arad va negocia contractele interne, iar Siemens se va ocupa de livrările externe. Astra va investi şase milioane de euro într-o linie de fabricaţie, iar primele tramvaie vor fi puse în circulaţie la începutul lui 2011, producţia estimată pentru primul an fiind de 20 de unităţi. „Ulterior, vom intra în producţia normală, de circa 30-35 de tramvaie pe an“, a precizat Valer Blidar pentru Capital.
Cât despre preţul de vânzare al unui astfel de vehicul, omul de afaceri a menţionat doar că mizează pe costuri cu 20-25% mai mici decât ale concurenţilor externi. În anul 2008, Siemens a anunţat că va livra Primăriei Oradea zece tramvaie în baza unui contract în valoare de 27 de milioane euro.