Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalonia, ole!

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Fotbaliştii Barcelonei fac faţă cu brio nu doar în campionat, Liga Campionilor şi naţionala Spaniei, ci şi la selecţionata provinciei în care s-au născut. Valdes e căpitanul unei reprezentative inedite.

Weekendul trecut, Barcelona şi Espanyol au câştigat meciurile cu Real Madrid, respectiv Atletico şi au demonstrat că, în fotbalul din Primera Division, Catalonia ţine steagul sus. De altfel, cele două echipe dau şi grosul pentru o echipă naţională, care nu este afiliată la UEFA sau FIFA, dar care joacă meciuri cu forţele fotbalistice.

Selecţionata de fotbal a Cataloniei, cunoscută şi ca Selecció Catalana, Selecció de Barcelona şi Catalan XI, reprezintă provincia autonomă Catalonia în fotbal. De la înfiinţare (1904), echipa a jucat 42 de meciuri împotriva altor echipe naţionale sau regionale, iar printre rezultatele notabile se numără victoriile cu Brazilia, scor 2-1, în 1934 şi cu Argentina, scor 4-2, în 2009. Această aşa-zisă naţională are, de regulă, un meci pe an, la sfârşitul lunii decembrie, partida respectivă fiind concepută ca o sărbătoare a întregii provincii. Partidele se dispută fie pe Nou Camp, arena „extratereştrilor" lui Guardiola, fie pe stadionul Olimpic din Barcelona şi de cele mai multe ori se joacă cu casa închisă. În 2011, catalanii întâlnesc Tunisia în penultima zi a anului, iar meciul se anunţă un regal fotbalistic menit să întregească un nou an de excepţie al Barcelonei.

Naţionala Cataloniei e clădită evident pe scheletul Barcei, dintre spaniolii echipei doar David Villa, Thiago Alcantara şi Pedro nefiind selecţionaţi niciodată. Căpitanul echipei este portarul Victor Valdes, care are cele mai multe selecţii, 11, el depăşindu-i pe Xavi (8), Puyol (5), Pique (4), Busquets (3), Iniesta (1) şi Fabregas (1). Singurul stranier al echipei este Bojan Krkic, fost la Barcelona, acum la AS Roma, care e cel mai tânăr jucător selecţionat vre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 42 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 22 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 31 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 13 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 50 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°