Operaţiunile de scoatere la suprafaţă a epavelor din Dunăre au devenit extrem de costisitoare pentru statul român. Numai în cazurile a două epave, cele ale navelor „Rostock" şi „Transilvania", lucrările, evaluate iniţial la o valoare totală de aproape 9 milioane de euro, au ajuns să coste 26 de milioane euro, după ce firmele care au scos epavele au obţinut în instanţe plata unor sume suplimentare. Scoaterea la suprafaţă a unei epave este denumită în termeni marinăreşti „ranfluare". Cazul cel mai cunoscut este cel al motonavei ucrainene „Rostock", care a eşuat pe Canalul „Sulina" în 1991.

În 2004, Ministerul Transporturilor a alocat Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) suma de 5 milioane euro pentru scoaterea epavei. Contractul a fost atribuit consorţiului Rostock Wreck Removal Consortium (RWRC), compus din Multraship BV (Olanda), Titan (SUA) şi Deltacons Tulcea. AFDJ a încheiat contractul cu RWRC la 4.999.000 euro. După ranfluare, în 2005, RWRC a dat în judecată AFDJ la Paris, cerând plata sumei de 7.749.996 euro, valoarea lucrărilor suplimentare efectuate din cauză că directorii AFDJ nu au pus la dispoziţie toate informaţiile necesare ranfluării. Procesul a ajuns şi pe rolul arbirajului de la Zurich. În dosarul CCI 1443/AVH/FM, pretenţiile RWRC crescuseră la 12,4 milioane euro. Recent, procesul a fost pierdut instanţa de la Curtea de Arbitraj obligând partea română la plata sumei de 11 milioane euro. Surse din AFDJ ne-au declarat că era o cauză pierdută pentru că RWRC depusese la dosar un document prin care, după începerea lucrărilor, conducerea AFDJ transmitea executantului schimbarea metodei de ranfluare. O dovadă zdrobitoare. Practic, paguba de 11 milioane euro a fost produsă de incompetenţa unui director. Actualul directorul al AFDJ, Mircea Răzvan Cristea (PNL), nu vrea să comenteze în nici un fel pierderea procesului de la Curtea de A