Există în acest moment în sportul românesc o echipă de care nu se scrie foarte mult dar care se află în faţa unei performanţe pe care doar îndrăznim să o visăm.
Culmea, este o naţională de fotbal! Deloc întâmplător, este vorba de o selecţionată a României în care nu există Mutu, nu există Chivu, nu există Tamaş sau Marica. Sunt doar 18 puşti aflaţi la o victorie de un turneu final de Campionat Mondial!
Din nou deloc întâmplător, toţi sunt născuţi în anul în care fotbalul românesc obţinea cele mai mari performanţe din istorie: 1994. Compun naţionala sub 17 ani a României şi de marţi vor juca la turneul final al Campionatului European din Serbia. Acolo unde cele opt echipe sunt împărţite în două serii de câte 4, iar o victorie în grupă asigură, practic, biletele spre Campionatul Mondial, căci în Mexic - gazda turneului final - vor merge primele 6 echipe de la Euro! Inutil să vă amintesc că aceasta ar fi prima calificare a fotbalului românesc la un Mondial după 13 ani! Indiferent de categoria de vârstă, de sex sau de fiţe!
O să spuneţi că mă îmbăt cu apă rece. Dar eu chiar cred în copiii ăştia. Pentru că dacă de ei nu aţi auzit, pe câţiva îi recunoaşteţi după nume: Vaştag, Buia sau Himcinschi sunt doar trei exemple. Şi da, primul este chiar fiul celui mai mare boxer amator al României, Francisc Vaştag. Iar părinţii celorlalţi doi au jucat ani buni fotbal în prima sau a doua divizie a României. Ce vreau să spun? Că în echipa asta trebuie să credem, pentru că este una specială. Este una în care seriozitatea şi profesionalismul a luat locul fiţelor, pentru că în acest spirit au fost crescuţi. De familie sau de cluburile de unde provin.
Căci, iar deloc întâmplător, la această naţională joacă cinci băieţi de la Academia lui Gică Hagi, alţi cinci de la LPS Banatul Timişoara – un alt centru extrem de puternic de copii şi juniori – iar portarul titul