Sunt femei frumoase numai la tinereţe şi sunt femei care abia la vârsta deplinei impliniri incep să strălucească, sunt poeţi care sclipesc până la a lua ochii cât sunt tineri şi sunt poeţi ce se deschid cu o prospeţime uluitoare la maturitate. Nici frumuseţea şi nici talentul nu sunt pe viaţă. "Sunt ani când nu vom şti de-am construit cuvântul/ din trebuinţa vârstei ori plasma unui vis", scria in tinereţe prietenul meu, acum in Canada, Andrei Roman.

E greu să spui ce se datorează vârstei, exuberanţei, climatului, afectelor şi ce se datorează constructului său cultural, moral in cazul frumuseţii ori talentului unui tânăr. Abia după ce anii trec, pulsiunile se estompează, mediul nu mai e atât de darnic cu tine prin efervescenţă, prin competivitatea la care te supunea, poţi decanta ce a fost conjunctural de ceea ce este fibra puternică a individualităţii. Tinereţea se confundă adesea cu o calitate in sine a individului şi nu ne dăm seama cât adevăr e in spusa: "La tinereţe toţi suntem frumoşi, deştepţi şi talentaţi!"

Ioana Crăciunescu, pentru că de la ea şi de la spectacolul său "Mon general" au pornit consideraţiile de mai sus, a cunoscut şi frumuseţea vârstei, şi talentul tinereţii. Şi ca poetă, şi ca actriţă. Şi chiar ca răzvrătită cu gesturi de frondă pentru care o vreme i s-a interzis publicarea.

O ştiam de la distanţă, o vedeam in filme sau in piese de teatru, i-am citit primele volume. Am păstrat acest ecart faţă de ea pentru că se rotea intr-o lume pe care voiam să o ştiu doar de la nişte paşi necesari judecăţii limpede. Mult mai târziu lumile noastre s-au intersectat, am zăbovit la multe discuţii, am flecărit, dar ne-am şi expus dialogurilor comic de serioase adesea. Nu depăşim o amicalitate cordială şi nu cred că vreunul dintre noi ne-am pune - unul pe altul - in capul listei cu prieteni necondiţionaţi. Spun toate acestea pentru a da