Ori de cîte ori vine vorba despre existenţa vieţii pe alte planete, primul lucru care îmi vine în minte este Radio Erevan. Un ascultător întreabă dacă există viaţă pe planeta Marte. Răspunsul: "Nici acolo!". Pesimismul redactorului era uşor de înţeles. Prin alte locuri oamenii erau ceva mai optimişti.
Ori de cîte ori vine vorba despre existenţa vieţii pe alte planete, primul lucru care îmi vine în minte este Radio Erevan. Un ascultător întreabă dacă există viaţă pe planeta Marte. Răspunsul: "Nici acolo!". Pesimismul redactorului era uşor de înţeles. Prin alte locuri oamenii erau ceva mai optimişti.
Giovanni Schiaparelli şi mai apoi Percival Lowell descriau pe la sfîrşitul secolului 19 o reţea de canale pe suprafaţa planetei roşii, reţea total imaginară. Astronomii s-au entuziasmat de calotele polare, o posibilă sursă de apă pentru exploratorii viitorului. Navele automate ne-au adus imagini fascinante, imensul vulcan Olimpus Mons şi canionul Valle Marineris, cumplitele furtuni de nisip şi suprafaţa aridă. Cît despre canale, nici vorbă.
Cu toată lipsa de dovezi, multă lume era convinsă de existenţa unor marţieni inteligenţi care supravieţuiesc într-un climat dificil. Marele inventator Nicholas Tesla credea că vom intra în legătură cu marţienii, iar unii dintre colegii săi de breaslă credeau că el a şi recepţionat semnale provenite de pe planeta zeului războiului. Directorul unui prestigios observator astronomic, E.C. Pickering, a încercat să construiască un sistem de oglinzi cu care să transmită semnale luminoase spre Marte. Fără succes.
În ficţiune, extratereştrii care invadează Anglia în romanul lui H.G. Wells, "Războiul lumilor", vin de pe Marte. Tot de acolo vin şi eroii cărţilor semnate de Edgar Rice Burroughs, Ray Bradbury, Greg Bear, Kim Stanley Robinson, Alexei Tolstoi şi mulţi, foarte mulţi alţii. Planet