Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLOI şi temperaturi ridicate de Paşte. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, vineri 3 mai 2013 ·

Temperaturile rămân mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această perioadă, dar în noaptea de Înviere sunt posibile ploi în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv în Bucureşti.

Vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal la început de mai, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Sâmbătă va fi o zi însorită în Crişana şi Dobrogea, dar în celelalte regiuni mai apar nori şi se vor mai semnala ploi de scurtă durată. Spre seară şi în noaptea de Înviere, vor mai fi înnorări şi ploi scurte, local în Moldova şi izolat în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea. 21 de grade vor fi în depresiuni şi 29-30 de grade în sud-est.

În Capitală, sâmbătă va fi o zi deosebit de caldă, cu soare în prima parte, însă spre seară şi noaptea se înmulţesc norii şi este posibil să plouă puţin. Vântul va sufla destul de slab iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

Duminică, în ziua de Paşte, temperaturile mai scad un pic, mai ales în regiunile estice, însă vremea rămâne caldă pentru această perioadă. O zi şi cu soare dar şi cu nori iar după-amiază şi la începutul nopţii, vom avea ploi scurte în zona de munte şi pe alocuri în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Maximele vor fi între 19 grade în nordul Moldovei şi 29 de grade în Oltenia.

Bucureştenii vor avea parte de o duminică destul de însorită, în prima parte a zilei, dar la fel şi aici, după-amiază şi seara se înmulţesc norii ce aduc ploi slabe şi scurte. Vântul abia se va simţi, iar maxima termică va fi de 26-27 de grade.

A doua zi de Paşte vine cu o vreme caldă. Soarele se arată pe cer, dar este acoperit de nori din când în când în zona de munte şi în regiunile sud-vestice şi vestice. Vântul se simte uşor, iar la prânz vor fi maxime între 20 şi 28 de grade.

Vremea va fi caldă în Bucuresti şi luni. Vor fi aproximativ 25 de grade iar ziua va fi una însorită. Începând de marţ

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 23 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 27 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 48 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 24 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 54 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 40 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°