O ştire cu iz alarmist a circulat,zilele trecute, in mass media românească : euro-optimismul românilor a ajuns, la sfârşitul anului trecut, pentru prima dată sub 50%.

Probabil tonul îngrijorător al interpretărilor Eurobarometrului 76 este îndreptăţit din partea reprezentanţilor Comisiei Europene în România, întrucât una din misiunile lor este şi imaginea Uniunii Europene. Însă, din primăvara 2011 până în toamna aceluiaşi an, se constata că în 6 state membre, nu doar în România, a scăzut încrederea cetăţenilor în direcţia urmată de Uniune cu peste 10 procente (în România, o scădere de 14%, pe când în Marea Britanie diminuarea a fost de 17%). Ceea ce înseamnă că nu e doar o chestiune de „imagine".

CE VOR ROMÂNII?

Contrar spaimelor „propagandiştilor" Comisiei Europene, eu cred că recentul Eurobarometru ne prezintă românii ca fiind în plutonul fruntaş al euro-optimismului. De altfel, numai trei ţări înregistrează o creştere modestă (1-2%).

În timp ce media europeană (UE 27) a percepţiei cetăţenilor despre capacitatea UE de a gestiona situaţia actuală şi viitoarele provocări este de numai 38%, cele 46 procente măsurate în România arată că românii se situează tot printre optimiştii Europei (nivelul cel mai ridicat fiind în Suedia - 67%, pe când nivelul cel mai scăzut este în Italia - 21%).

E adevărat că în comparaţie cu cercetările de la începutul anilor 2000 (80-90%), procentul de 46% înseamnă o scădere dramatică, dar ar fi mai bine să nu dramatizăm prea mult situaţia. Mai degrabă ar trebui subliniat că diminuarea euro-optimismului românilor, în 2010-2011, este bruscă datorită unor cauzalităţi precise, care arată o slabă capacitate a liderilor europeni, dar mai ales a celor naţionali/locali, de a gestiona criza economico-financiară.

O astfel de citire a datelor se impune dacă sunt corelate cu aşteptările cetăţenilor români faţă de Strate