„Mă scol la 5, mă spăl la 5 şi 20, la 6 am ieşit pe uşă, că dacă ies la 6 şi un sfert am pierdut metroul. Ajung la serviciu, vin de la serviciu, mă duc la cumpărături, vin acasă, îmi văd familia şi mă culc căci a doua zi trebuie să o iau de la capăt”. Aşa îşi imagina inginerul Dan Paici viaţa de coşmar. El locuia în Caransebeş, un oraş mult mai liniştit decât Bucureştiul, dar tot nu era împăcat. Îl enervau traficul, betoanele, claxoanele şi bormaşina vecinului. De aceea, acum mulţi ani, a făcut schimbarea vieţii lui: a lăsat baltă oraşul ca să devină un fel de pustnic într-un cătun numit Poiana Mărului. Şi-a luat numele de Lupul Singuratic şi şi-a construit o mică pensiune acolo sus, in inima muntelui, în sătucul cu câteva zeci de case. După ce că sunt ele atât de risipite că de abia îţi dai seama că acolo locuiesc oameni, Lupul şi-a ales drept loc de şedere cea mai retrasă parcelă din sat. De acolo nu vede case, oameni, civilizaţie, nimic - doar cer, brazi şi zăpadă. E ca şi cum ar fi singurul om de pe lume. O vreme mai primea turişti, dar acum şi-a închis pensiunea şi chiar că e singur cuc. Familia i-a rămas la oraş, dar el e fericit aşa, fără să audă zile la rând gură de om. „Pentru mine, a nu merge pe beton şi a nu asculta o maşină care să mă uruie la cap e o chestie extraordinară”, ne spune. Nu-i lipsesc prea mult oamenii căci de acolo, din singurătatea lui, îşi deschide laptopul şi vorbeşte cu ei pe skype. E pustnicul modern: se uită la plasmă, nu la televizor mic, îşi găteşte cu robotul de bucătărie, citeşte şi se informează, trimite emailuri şi îşi caută sponsori ca să facă adevărate expediţii în ţări exotice. Nu mai vrea Europa Occidentală, s-a plictisit de ea. A văzut-o bine şi a decis că toată-i la fel. Acum, de pildă, îl bate gândul să facă înconjurul lumii în căruţă. Ştie că la final va reveni tot în pensiunea lui din pustiu. „Dacă m-am retras nu în