Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kazahii, pradă uşoară pentru panduri

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 februarie 2010 ·

Pandurii Târgu Jiu 3

FC Zhetysu Taldykorgan 1

Au marcat: Kamara ‘1, Cardoso ’25-p., Tilincă ‘67 / Belici ‘11

Pandurii (repriza I): Mingote – Rusu, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Orac, Murgan, Nalaţi, Lazic – Stromajer, Kamara.

Pandurii (repriza II): Stanca – Popete, Martinovic, Chibulcutean (’70, Tătaru), Grecu – Ghindeanu, Vranjes, Hidişan, Tremonti – Tilincă, Raskovic. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Al treilea amical al pandurilor din Antalya a început fericit pentru olteni, care au deschis scorul încă din primul minut. Angajat pe partea stângă, Lazic a întors perfect pentru Kamara şi ivorianul a şutat din prima pe sub portarul Yurov (‘1). Contrar cursului jocului, Zhetysu a reuşit egalarea după o gafă de proporţii a lui Chibulcutean, în premieră căpitan la Pandurii. Fundaşul gorjenilor a trimis prea uşor o minge către Mingote, iar Belici a interceptat şi a „înţepat“ mingea pe lângă portarul lusitan. Pandurii a controlat cu autoritate jocul în continuare şi a irosit multe ocazii de gol, dar a arătat şi slăbiciuni în defensivă, mai ales în partea dreaptă, la Rusu. Flancurile pandurilor au funcţionat destul de bine, mijlocaşii laterali ai lui Ciobotariu aducând deseori mingea la finalizare. Orac a centrat pentru Kamara la 11 metri, dar ivorianul a reluat pe lângă poartă, din voleu (‘16). Insistenţa pandurilor a dat roade în minutul 25, când Murgan a fost faultat în careul kazahilor şi arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. Cardoso şi-a asumat rolul executantului şi a readus avantajul pe tabela improvizată a terenului de joc, 2-1 (‘25). Sarabanda ratărilor a continuat cu Stromajer în prim-plan. Slovenul a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare a lui Cardoso (‘34) şi mai apoi a trimis peste poartă, cu latul, din numai şase metri, o minge venită din partea dreaptă. Antrenorul Liviu Ciobotariu a trimis în teren altă garnitură, sing

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 53 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 38 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 29 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 27 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 8 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 5 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°