Stadionul Areni din Suceava a găzduit la finalul săptămânii trecute cea de-a VII-a ediţie a Grad Prix-ului „Cristina Casandra” la atletism. Competiţia organizată de marea campioană Cristina Casandra, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociaţia Judeţeană de Atletism şi Clubul Sportiv Municipal Suceava, a fost comasată în acest an cu cea de-a XXIII-a ediţie a Cupei Sucevei la atletism. Spre bucuria organizatorilor, participarea a fost una numeroasă, nu mai puţin de 200 de sportivi din Suceava, Vatra Dornei, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Botoşani şi din Republica Moldova fiind prezenți sâmbătă la concursul de la Stadionul Areni. Iar cei mai buni dintre ei au avut numai de câştigat, la final fiind răsplătiţi cu premii în bani, medalii, cupe şi diplome de către Cristina Casandra şi directorul DJST Suceava, Cristinel Bărculescu. „M-a bucurat mult prezența numeroasă la competiție, mai ales că şi vremea a ţinut cu noi. Cred că festivalul atletic din 2013 a avut succes, iar la anul sperăm să fie chiar şi mai bine.” a declarat antrenorul Silviu Casandra.
Iată care sunt laureaţii concursului atletic desfășurat sâmbătă pe stadionul”Areni”:
60 de metri – categoria copii
I – Andrei Cristea (Școala nr.5 Rădăuți)
60 de metri – copile
I – Emanuela Rotar (CSȘ Rădăuți)
60 de metri – categoria juniori III
I – Adrian Maidac (CSȘ Rădăuți)
60 de metri – junioare III
I – Cristina Călugărean (LPS Suceava)
60 de metri – categoria juniori II
I – Călin Balabasciuc (Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc)
60 de metri – junioare II
I – Andreea Cucoșel (LPS Suceava)
200 de metri – categoria copii
I – Florin Pitic (CSȘ Rădăuți)
200 de metri – copile
I - Emanuela Rotar (CSȘ Rădăuți)
200 de metri – categoria juniori III
I – Andrei Coca (CSȘ Rădăuți)
200 de