Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar fi arătat un ipotetic meci între Steffi Graf și Serena Williams, ambele în cea mai bună formă a carierei?

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 6 august 2013 ·

Un mini-serial în care ne închipuim cum ar arăta un meci virtual între diverși campioni din generații diferite, plecând de la premisa că ambii s-ar întâlni într-un context de vârf de formă al carierei lor. Începem cu "duelul" dintre Steffi Graf și Serena Williams.

ESPN a făcut o joacă interesantă zilele trecute: și-a închipuit cum ar fi decurs o serie de meciuri virtuale între supercampioni ai unor generații diferite. De dragul exercițiului, autorii au încercat să scoată din ecuație diferențele de echipament și de tehnologie, precum și nuanțele care țin de vitezele de joc sau de suprafață, diferite de la o epocă la alta.

Au fost omise din raționament eventualele meciuri directe care chiar au avut loc în realitate, relevanța lor fiind considerată mai mică, din motive ce țin, evident, de vârstă, de condiția fizică și metodele de pregătire, de mărirea unora și decăderea altora. Așa că s-a plecat de la premisa că ipoteticii adversari se "întâlnesc" în momentul de vârf al formei lor sportive.

Ce-a ieșit, vedeți în cele ce urmează, pentru că am selectat pentru voi câteva "cronici" ale celor mai interesante meciuri virtuale, într-un mini-serial. Începem cu Serena Williams - Steffi Graf.

Meci: Steffi Graf - Serena Williams

Locația aleasă: Australian Open

Argumente pro-Steffi: Dintre toate meciurile alese, cel dintre Steffi și Serena pare cel mai greu de prezis; e ca și cum ar fi o luptă pe viață și pe moarte între Superman și Batman. S-ar putea să fie mai degrabă o discuție despre preferințele personale ale fiecăruia, ceea ce înseamnă că o dispută despre supremația uneia sau alteia dintre cele două s-ar putea să nu fie niciodată decisă.

Graf este una dintre cele mai bune trei jucătoare ale tuturor timpurilor, nu e nicio urmă de îndoială în privința aceasta. Dacă nu cumva cifrele carierei ei sugerează că ar putea fi chiar cea ma

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 28 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 41 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Tragedie, în prima zi de Paște, pe DN14. „A pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren” FOTO

Adevarul acum o ora
Un accident feroviar mortal s-a produs duminică dimineața, 5 mai 2024, pe DN 14, în județul Sibiu, unde o mașină a fost lovită în plin de un tren. Șoferul, un bărbat de 38 de ani din județul Alba, a murit pe loc.

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°