Regii Europei de mâine vor fi nevoiţi să menţină echilibrul între desuetudine şi cerinţele viitorului Contestate sau nu, adeseori obligate la compromisuri, supravieţuind războaielor, Regii Europei de mâine vor fi nevoiţi să menţină echilibrul între desuetudine şi cerinţele viitorului Contestate sau nu, adeseori obligate la compromisuri, supravieţuind războaielor, înconjurate de scandaluri, de la cele politice la cele mondene, monarhiile europene au reuşit să supravieţuiască, dovedindu-şi în timp viabilitatea. Ca sistem, ca reprezentativitate, ca parte a identităţii unei naţiuni. Marja lor de manevră este însă din ce în ce mai restrânsă şi tot mai multe voci sunt de părere că vremea capetelor încoronate a apus. Moştenitorii tronurilor europene sunt cei care vor dovedi dacă acesta este sau nu adevărul. Proclamând Libertate, Egalitate, Fraternitate, Revoluţia franceză din 1789 a deschis o nouă eră în istorie, reuşind să răstoarne sistemul politic al monarhiei absolute. La această schimbare radicală a mediului social-politic a contribuit, în primul rând, faptul că datoriile Curţii regale atinseseră o cifră astronomică, astfel că, sub domnia lui Ludovic al XVI-lea, situaţia a devenit explozivă. Datoriile au fost cauzate de cheltuielile enorme ale Curţii (cea mai somptuoasă din Europa), dar şi de cele ale uriaşei armate franceze, din care făcea parte şi o flotă puternică, trimisă deseori în războaie costisitoare. Toate acestea au epuizat rezervele statului, mai ales că majoritatea nobililor nu plăteau impozite. După căderea Bastiliei, pe 14 iulie 1789, şi înfiinţarea Adunării Naţionale Constituante, istoria Franţei, dar şi a Europei au suferit schimbări de esenţă. Adunarea Naţională, formată din burghezi şi artistocraţi, a adoptat Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeneşti, în care au fost reformulate fundamentele principale ale revoluţiei prin care fusese răsturantă