Poliţiştii Brigăzii Rutiere au organizat azi-noapte o razie printre taximetrişti în mai multe zone ale Capitalei, precum Obor, Iancului şi Splaiul Independenţei. În „plasa“ oamenilor legii au căzut peste 127 de taximetrişti, adică mai mult de jumătate dintre cei 237 verificaţi.
Una dintre zonele cu cei mai mulţi sancţionaţi a fost Iancului. Aici, poliţiştii au amendat un tânăr care folosea o maşină închiriată pe post de taximetru. „Eu nu am făcut nimic. Nu ştiu de ce vor să mă amendeze“, a spus tânărul. Acesta nu a putut justifica cum de are un aparat de taxat dacă nu este taximetrist. Pe lângă amenda de 1.000 de lei, tânărului i s-au dat jos plăcuţele de înmatriculare.
Mai citeşte şi:
Un alt taximetrist sancţionat a fost Teodor Dumitrescu (63 de ani), de la firma Modern, care avea autorizaţia expirată. La intersecţia Avrig cu Iancului, poliţiştii au prins un taximetrist cu permisul suspendat, căruia i-au întocmit dosar penal.
Unii dintre taximetriştii verificaţi au lăudat iniţiativa oamenilor legii. „Bine că au prins şi din ăia care nu au autorizaţie de Bucureşti, taximetriştii-pirat din Ilfov care ne iau nouă clienţii“, a spus un taximetrist de la firma Meridian.
Deşi amenda maximă era de 5.000 de lei, agenţii nu au aplicat sancţiuni mai mari de 1.000 de lei. „Mergem pe minimum în ceea ce priveşte amenda. Ne gândim că au copiii acasă şi pentru a achita amenda de 5.000 de lei trebuie să taie de la alimente, îmbrăcăminte sau vacanţă“, a declarat subinspectorul Cătălin Ghiţac.
Preşedintele Camerei Taximetriştilor din Bucureşti, Vasile Ştefănescu, a declarat, pentru „Adevărul“, că în ultimele luni taximetriştii ilegali s-au reprofilat în privinţa zonei în care îşi aşteaptă clienţii. „Dacă înainte preferau zone precum Gara de Nord, Universitate sau Aeroportul Henri Coandă, acum taximetriştii neautorizaţi staţionează mai ales în Obor,