Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem rafinărie, chiar dacă nu avem petrol

Publicat in Adevarul, vineri 21 septembrie 2012 ·

De câţiva ani în sudul ţării, la Comrat, funcţionează o mică uzină de procesare a ţiţeiului. Proprietarii spun că ar putea majora de câteva ori producţia, dacă ar avea materie primă.

Prima rafinărie din Republica Moldova a fost inaugurată la Comrat acum patru ani pe teritoriul unui fost depozit de produse petroliere, care ajunsese o ruină. Deşi mică, uzina este o unitate de producţie modernă.

Investitorii au avut nevoie de circa 15 milioane de dolari pentru a pune pe roate această afacere şi pentru a o dezvolta. Cu o capacitate de peste 50.000 de tone pe an, aceasta rămâne, deocamdată, singura întreprindere de profil care funcţionează în ţara noastră.

PRODUCE PĂCURĂ ŞI MOTORINĂ

„Lucrăm pe baza petrolului extras din zăcământul de la Văleni, raionul Cahul. Din acest ţiţei obţinem păcură şi motorină. Am putea produce şi benzină, dar ţiţeiul moldovenesc nu e bun pentru a fabrica acest tip de combustibil", explică Vlad Boghii, directorul rafinăriei.

Motorina este comercializată în Republica Moldova, iar cea mai mare parte din păcură este exportată.

S-au scumpit benzina şi motorina

„Încercăm să extindem producţia, dar nu avem suficientă materie primă. Am putea s-o importăm din Rusia sau din alte ţări, însă, din cauza taxelor şi a accizelor mari, livrarea şi prelucrarea petrolului de import este o afacere extrem de costisitoare şi, în consecinţă, nerentabilă. Aşa că ne limităm la materia primă de pe loc", afirmă managerul.

Potrivit lui, toate procesele de producţie la rafinărie au fost automatizate. Pentru a diversifica activitatea, tot aici a fost montată şi o instalaţie de producere a bitumului polimeric, utilizat la reparaţia drumurilor şi producerea asfaltului.

VOR SĂ EXTINDĂ CAPACITĂŢILE

„Avem cel mai performant depozit de bitum din Republica Moldova. Bunăoară, bitumul este încălzit în încăperi închise şi fără

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°