Românul a marcat din penalty, în stil propriu, prin scăiţă
Adrian Mutu a fost considerat de presa italiană unul dintre cei mai buni jucători ai Fiorentinei la meciul cu Mlada Boleslav, din ultima etapă a grupei C a Cupei UEFA, partidă în care românul a marcat un gol din penalty. Site-ul Violanews.com i-a acordat lui Mutu nota 7.
„O altă scăriţă după cea cu Roma. Din piciorul său ies cele mai periculoase acţiuni şi colaborarea cu Vieri, este inutil să ascundem acest lucru, este net superioară celei cu Pazzini”, scrie sursa citată, care i-a acordat şi lui Christian Vieri nota 7.
Fiorentinanews.com comentează că, deşi Mutu a prins zile mai bune, a reuşit totuşi să facă deliciul tribunelor prin procedeul folosit la lovitura de la 11 metri. „Nu a fost în ziua lui cea mai bună, dar a produs deliciul suporterilor cu pase foarte fine. Penalty şi scăriţă «fuoriclasse»”, a menţionat sursa citată despre Mutu.
Mutu, cel mai bun sportiv din Florenţa
Cu o zi înaintea meciului din Cupa UEFA, Mutu a primit premiul pentru cel mai bun sportiv al regiunii Florenţa, în cadrul ceremoniei „Sărbătoarea sportului”. La ceremonie au participat toţi jucătorii formaţiei Fiorentina, alături de directorul sportiv Pantaleo Corvino, dar şi de antrenorul Cesare Prandelli. Mutu a fost aplaudat de cei prezenţi pentru răspunsul oferit atunci când a fost întrebat cum a rezistat la Juventus. „Cum am rezistat la Torino? În cele din urmă am câştigat un titlu, dar sper ca în viitor să câştig şi aici”, a spus Mutu. (D.R.)
Românul a marcat din penalty, în stil propriu, prin scăiţă
Adrian Mutu a fost considerat de presa italiană unul dintre cei mai buni jucători ai Fiorentinei la meciul cu Mlada Boleslav, din ultima etapă a grupei C a Cupei UEFA, partidă în care românul a marcat un gol din penalty. Site-ul Violanews.com i-a acordat lui Mutu nota 7.
„O altă scăriţă d