Atunci când s-a discutat reforma sistemului de sănătate gândită de profesorul Cristian Vlădescu, una din problemele cele mai controversate a fost posibilitatea de a privatiza spitale. Între administrarea lor de statul anonim, de la centru, ori de autorităţile locale, de la municipiu sau judeţ, după caz, şi posibilitatea de a fi transformate în societăţi comerciale, distanţa era mare. Există vreo cale de mijloc? O soluţie ar fi posibilă şi prin cadrul legislativ actual, anume aceea a managementului privat al spitalelor; lipsesc însă… normele de aplicare şi, de altfel, nimeni nu mai pare interesat de subiect la mai bine de un an de la schimbarea coaliţiei de guvernare. (Dr. A. M.) Calea de mijloc dintre socialism şi capitalism a fost propusă pentru prima oară de Harold Macmillan în 1938. Ca lider al Partidului Conservator, Macmillan a condus Marea Britanie între 1957 şi 1963 şi a introdus pe scară largă ideea (adoptată, înainte de el, de Adolf Hitler şi Franklin D. Roosevelt) că statul trebuie să finanţeze lucrări publice ample, pentru a relansa economia privată. Mai aproape de noi, formula a fost modificată de Tony Blair ca The Third Way, un amestec de politici socialiste dublate de încurajarea şi facilitarea investiţiilor private. Un mers pe sârmă fără plasă de siguranţă, la care au excelat atât Deng Xiaoping, cât şi Bill Clinton. Se poate vorbi însă despre calea de mijloc în România? Pe scurt, răspunsul este negativ, cel puţin în ce priveşte sistemul de sănătate al unei ţări de prea mult timp şi pe nedrept iluminată de lanterna roşie. În acest moment, în România, coexistă spitalele din sistemul de sănătate public şi cele din sistemul privat. Spitalele publice sunt subvenţionate de stat şi sunt obligate să-şi desfăşoare activitatea în limitele impuse de bugetul care le este alocat. Când, aş Publicitate a cum se întâmplă de multe ori, spitalele publice c