Alături în pagină aveţi chipul lui Dănciulescu gardat de un potop de cifre. În cazul lui, contabilitatea nu irită, ci impune respect. Soluţia acestei matrici vii care e Danciu, cu linii şi coloane, nu poate fi decât o reverenţă la care sunt obligaţi duminică seara toţi cei 50.000 de spectatori, plus telespectatorii, plus toţi cei care au auzit de Danciu în viaţa lor.

Numărul 25 de la Dinamo a hotărât să se retragă la iarnă, adică să mai joace 14-15 meciuri şi gata! E o hotărâre unilaterală şi

abruptă, ceea ce oferă serii de duminică 11 august calitatea de a-l găzdui pentru ultima oară într-un „clasic“ de România. E puţin probabil ca Gigi Mulţescu, şi-aşa măcinat de necazurile din lot, să ţină seama de această decizie emoţională. S-ar putea ca, într-un mod cu totul pragmatic, Dănciulescu să înceapă ultimul său derby pe bancă, admirând eforturile lui Pape, Thomas şi ale altora cărora soarta le-a dat nesperata şansă de a-i fi contemporani.

Dacă va intra în teren, o va face la fel ca în toate cele peste 500 de meciuri de până acum. Se va duce vârf, va sta mijlocaş, va merge chiar în bandă, nu e niciun fel de problemă postul şi n-a fost niciodată în cariera lui de peste 20 de ani, fie că pe bancă s-au aflat Bondrea, Ienei, Piţurcă, Andone, Ţălnar sau Bonetti, ultimul având parcă o plăcere diabolică să-l vadă încălzindu-se vreo 80 de minute.

Zilele trecute s-a vorbit de Danciu ca de viitorul preşedinte al Ligii. Nimic nu-i exclus, deşi acolo ai nevoie de alte calităţi, mult mai alunecoase decât simţul porţii şi plasamentul în careul advers. După ce-ai dat peste 200 de goluri, parcă e mai greu să baletezi pe sârmă între patroni gălăgioşi şi interese mai noduroase decât tălpile fundaşilor adverşi.

Până atunci, de Danciu trebuie vorbit doar ca de un om care ia o decizie drastică faţă de propria sa persoană. Prob