Oamenii de ştiinţă au căutat dovezi ale existenţei apei pe Lună ani la rând. Contrar rapoartelor recente cu privire la conţinutul de apă existent în rocile lunare, Luna poate fi destul de uscată, susţin cercetătorii americani, într-un studiu publicat de revista Science, în urma analizei izotopilor din probele aduse de naveta spaţială Apollo şi analizate îndelung.

Potrivit noului studiu publicat de cercetătorii americani, la formarea Lunii hidrogenul nu a existat în magmă sau a fost prezent în cantităţi extrem de mici, ceea ce ar putea însemna că satelitul nostru natural ar putea fi prea uscat pentru a găzdui viaţă, titrează BBC.

Studiul a fost coordonat de cercetătorul Zachary Sharp din cadrul Universităţii din New Mexico.

Potrivit uneia dintre teoriile de formare a Lunii, un obiect de mărimea planetei Marte s-a ciocnit de Pământ în urmă cu miliarde de ani. Ca urmare a coliziunii, s-a format satelitul planetei noastre.

Acum 4,5 miliarde de ani, acesta s-a cristalizat şi s-a răcit.

Înainte de a se răci, pe suprafaţa Lunii a existat un aşa-zis ocean de magmă - roci topite, capabile să reţină cantităţi mari de apă.

Pe măsură ce Pământul s-a răcit şi cristalizat, gazele provenind de la vulcanii au ieşit la suprafaţă, iar din vaporii care s-au format au luat naştere, probabil, majoritatea oceanelor. Oceanele noastre s-au format din apaă dizolvată în roci, este de părere dr. Sharp.

Acelaşi lucru se poate întâmpla pe Lună, cu excepţia faptului că Luna este prea mică, iar gravitaţie este prea slabă pentru a reţine această cantitate de apă, care s-a pierdut probabil în spaţiu.

Cercetătorii au trebuit să se bazeze pe analiza rocilor selenare aduse de misiunile navetei spaţiale Apollo pe Pământ la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970.

Scopul principal a fost întotdeauna acela de a găsi indicii că r