Sondaje despre încrederea în Cultură şi în Educaţie sunt rare. Mai frecvente sunt sondajele despre încrederea în Politicieni, Armată, Biserică, Primari etc. Cum poţi formula întrebarea astfel încât să poţi măsura nivelul de încredere al beneficiarilor atunci când e vorba de Cultură şi Educaţie?
Sondaje despre încrederea în Cultură şi în Educaţie sunt rare. Mai frecvente sunt sondajele despre încrederea în Politicieni, Armată, Biserică, Primari etc. Cum poţi formula întrebarea astfel încât să poţi măsura nivelul de încredere al beneficiarilor atunci când e vorba de Cultură şi Educaţie? Beneficiarii pot fi sensibilizaţi doar atunci când e vorba de “scandaluri”. Câteva fapte recente pot fi puse în contextul unei neîncrederi crescânde în funcţionarea şi administrarea celor două domenii.
Să ne jignim valorile. Institutul Cultural Român (I.C.R.) ţine afişul mediatic negativ de mai multe luni de zile, totul culminând - până acum - cu participarea sau refuzul participării scriitorilor români de frunte la Salonul de carte de la Paris unde România este invitată de onoare. Nu vreau să insist asupra faptului că, pentru a se ajunge la materializarea acestui statut al ţării noastre acolo, fosta conducere a I.C.R. a fost cea care a iniţiat şi consolidat demersurile necesare. Actuala conducere le-a finalizat. Nu vreau să comentez, au făcut-o alţii, noua “viziune” privind promovarea culturii române în străinătate şi în…România. Încerc să înţeleg cum s-a ajuns ca, în acest an, imaginea culturii române în străinătate să fie terenul unor exerciţii de politică/politică culturală care au dus la absenţa unor autori, creatori, intelectuali esenţiali pentru dezvoltarea noastră culturală.
Cultura mea din România mea. Nu cred că preşedintele ţării e la originea succesului, a recunoaşterii internaţionale a acestor importanţi intelectuali români. Cum, la fel, nu cred că