Asociatia pentru Solidaritate si Empatie "Claudia Safta" va depune o plangere penala fata de Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal (ICUTR) Cluj, solicitand justitiei sa lamureasca daca s-au respectat regulile si criteriile de transplant de rinichi in cazul actorului Alexandru Arsinel.
Presedintele Asociatiei pentru Solidaritate si Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, a declarat ca va depune, in numele asociatiei pe care o conduce, in 27 septembrie, cand se implineste un an de la decesul unei tinere care nu a beneficiat de transplant renal, o plangere penala si va chema in judecata ICUTR Cluj "pentru ca justitia sa lamureasca daca in cazul Arsinel s-au respectat regulile si criteriile privind efectuarea unui transplant".
"Sunt sute de bolnavi care asteapta ani sa primeasca un rinichi, care si-au pus intrebari si care au suspiciunea ca acel rinichi s-a pus suspect de repede la un domn de 70 de ani si fac abstractie de faptul ca a fost vorba de Arsinel. In numele lor incercam sa aflam adevarul. Seful ICUTR, Mihai Lucan, nu a precizat pana acum daca Arsinel a primit un rinichi pentru ca a fost cel mai compatibil cu donatorul sau pentru ca a fost un actor iubit de romani ", a spus Ungureanu.
Potrivit acestuia, nu se stie daca Alexandru Arsinel a primit un rinichi sau doi si nu s-a clarificat nici cati potentiali primitori ai rinichiului de care a beneficiat actorul au fost chemati la transplant , in conditiile in care trebuie chemate minimum sase persoane in cazul in care se primeste un organ.
"Nu exista compatibilitate perfecta nici macar intre fiica si mama, e o compatibilitate relativa intre pacientii care se califica pentru a primi rinichiul, iar in acest caz exista alte criterii de departajare - varsta, afectiuni, vechimea pe lista de asteptare si se decide cui i se va face transplant