Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experienţa rezidenţei mele

Publicat in Observator Cultural, joi 16 aprilie 2009 ·

Bursa de rezidenţă este unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se pot întîmpla unui scriitor în perioada în care lucrează la o carte. Mai toţi amicii mei scriitori se plîng, la unison, de una şi aceeaşi problemă: lipsa de timp şi a unui loc de refugiu. Nu ştiu cum e în alte domenii şi cum îşi gestionează alţii timpul, însă pentru mine, nevoia unui „timp continuu“, care să nu fie fragmentat, care să-ţi permită să lucrezi o perioadă mai lungă asupra cărţii este absolut necesară. Cînd am primit bursa de rezidenţă de la Tescani, acordată de Pro Helvetia în colaborare cu Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu“, am fost mai mult decît bucuros. Ştiam de această bursă de ceva vreme, ştiam de proiectul derulat de Pro Helvetia, ştiam de eforturile pe care le-a depus Gabriela Tudor pentru a realiza acest proiect ambiţios. Ideea de a utiliza o infrastructură existentă, de a pune la dispoziţie cele patru centre pentru a găzdui artişti, de a pune un artist român şi unul străin să colaboreze, de a le oferi şi suportul financiar etc., mi se pare o ofertă generoasă. De fapt, un scriitor nu are nevoie decît de un spaţiu care să-i ofere linişte şi de un sprijin financiar care să-i permită să renunţe temporar la slujbele pe care le prestează în mod normal. Bursa Pro Helvetia permitea această detaşare. În ce priveşte spaţiul de la Tescani, nu am decît cuvinte de mulţumire. Ideea ca cei doi scriitori (eu şi Cezar Paul-Bădescu) să facă o lectură la Iaşi mi s-a părut de asemenea excelentă. Singura mea problemă reală a fost durata. Nu reproşez nimic, fiindcă ştiu bine cu ce eforturi s-a realizat această rezidenţă. Dar cred că pentru un scriitor o lună este prea puţin. E, de fapt, insuficient pentru a realiza un proiect. Într-o lună de zile poţi face multe, poţi finaliza o carte, schiţa un proiect, însă nicidecum nu poţi scrie o carte. Pentru mine, care aveam deja î

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 25 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

News.ro acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic pentru cel de-al treilea mandat de prim-ministru al Croaţiei şi a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să conosolideze în continuare cooperarea bilaterală şi cea din cadrul UE şi NATO. Parlament

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut

Mediafax acum 3 ore
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut. Este vorba în special despre frontiera cu Belarus şi Rusia. În zonă există deja un gard de mari dimensiuni.

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 3 ore
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°