Bursa de rezidenţă este unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se pot întîmpla unui scriitor în perioada în care lucrează la o carte. Mai toţi amicii mei scriitori se plîng, la unison, de una şi aceeaşi problemă: lipsa de timp şi a unui loc de refugiu. Nu ştiu cum e în alte domenii şi cum îşi gestionează alţii timpul, însă pentru mine, nevoia unui „timp continuu“, care să nu fie fragmentat, care să-ţi permită să lucrezi o perioadă mai lungă asupra cărţii este absolut necesară. Cînd am primit bursa de rezidenţă de la Tescani, acordată de Pro Helvetia în colaborare cu Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu“, am fost mai mult decît bucuros. Ştiam de această bursă de ceva vreme, ştiam de proiectul derulat de Pro Helvetia, ştiam de eforturile pe care le-a depus Gabriela Tudor pentru a realiza acest proiect ambiţios. Ideea de a utiliza o infrastructură existentă, de a pune la dispoziţie cele patru centre pentru a găzdui artişti, de a pune un artist român şi unul străin să colaboreze, de a le oferi şi suportul financiar etc., mi se pare o ofertă generoasă. De fapt, un scriitor nu are nevoie decît de un spaţiu care să-i ofere linişte şi de un sprijin financiar care să-i permită să renunţe temporar la slujbele pe care le prestează în mod normal. Bursa Pro Helvetia permitea această detaşare. În ce priveşte spaţiul de la Tescani, nu am decît cuvinte de mulţumire. Ideea ca cei doi scriitori (eu şi Cezar Paul-Bădescu) să facă o lectură la Iaşi mi s-a părut de asemenea excelentă. Singura mea problemă reală a fost durata. Nu reproşez nimic, fiindcă ştiu bine cu ce eforturi s-a realizat această rezidenţă. Dar cred că pentru un scriitor o lună este prea puţin. E, de fapt, insuficient pentru a realiza un proiect. Într-o lună de zile poţi face multe, poţi finaliza o carte, schiţa un proiect, însă nicidecum nu poţi scrie o carte. Pentru mine, care aveam deja î